ActualitateLocal

FOTO/ Amenzi de peste 100.000 de lei pentru activități economice ilicite

AMENZI: Polițiștii de investigare a criminalităţii economice din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Vaslui au acționat pe raza județului Vaslui pentru combaterea faptelor ilicite de comerț și a altor fapte cu impact negativ asupra siguranței cetățeanului.

În perioada 14-16 aprilie, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție JudețeanVaslui – Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice – au executat mai multe acțiuni polițienești pe raza județului Vaslui, pentru prevenirea, descoperirea și combaterea faptelor ilicite de comerț, dar și a altor fapte cu impact negativ asupra siguranței cetățeanului, prin efectuarea de controale la agenții economici care își desfășoară activitatea în sfera alimentației publice.

În cadrul  acțiunii, polițiștii au efectuat controale la peste 140 de agenți economici și au legitimat peste 160 de persoane, iar în urma neregulilor constatate s-au aplicat 78 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de peste 122.850 lei.

Cele mai multe sancțiuni  – 47 – au fost aplicate pentru abateri săvârșite la Legea 12 din 1990 privind protejarea populației împotriva unor activități de producție, comerț sau prestări de servicii ilicit, iar  15  au fost aplicate pentru nerespectarea prevederilor O.U.G. nr. 28 din 1999 privind obligaţia agenţilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale.

Cu ocazia activităților desfășurate, polițiștii au constatat și săvârșirea a 2 infracțiuni (1 prevăzută de din Legea 241/2005 pentru prevenirea și combaterea  evaziunii fiscale și 1 prevăzută de Legea 84/1998 privind mărcile și indicațiile geografice).

Totodată, au fost confiscate mai multe produse comercializate fără documente legale de proveniență (produse destinate curățeniei, produse alimentare, țigarete, obiecte de îmbrăcăminte și încălțăminte, alcool sanitar și produse medicale) în valoare totală de peste 22.520 lei, precum și suma de 3.100 lei.

Polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Vaslui vor continua desfășurarea de acțiuni specifice pe raza întregului județ, în vederea prevenirii și combaterii activităților ilicite și încălcării legislației în vigoare.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button