Sport

”Fotbal infinit” se joacă pe teren


Agitație mare pe terenul de antrenament din Complexul sportiv al Vasluiului. Două echipe de amatori au ”populat” zona, pentru a juca fotbal după regulile impuse de Laurențiu Ginghină, eroul principal din cel mai recent film al regizorului Corneliu Porumboiu, ”Fotbal infinit”.
”Am ținut să punem în practică regulile prezentate în film. Însă, spre deosebire de peliculă, unde am complicat regulile, aici le-am simplificat și le-am adus la un nivel practic, jucabil, cum s-ar spune”, a declarat Laurențiu Ginghină.
La Vaslui, meciul demonstrativ s-a disputat între echipele de veterani și tineret de la Rapid Brodoc și s-a încheiat cu scorul de 7-3. La meci a asistat și un ziarist francez, Pierre Borsson, care a ținut să joace în teren, după noile reguli.
”Cu această ocazie, Pierre Boisson s-a declarat încântat de aspectul orașului Vaslui și de locuitorii acestuia. Astfel echipa din Brodoc devine prima echipă din județul Vaslui la care a evoluat un jucător din Franța. Pierre Boisson a fost extrem de impresionat de noul fotbal, despre care a afirmat că păstrează spiritul original al fotbalului, că are reguli mai simple și că este mai ușor de jucat decât fotbalul FIFA. După meciul demonstrativ jurnalistul francez a avut un schimb de păreri despre noul fotbal cu jucători ai echipei din Brodoc, în special cu antrenorul-jucător Florin Roiu, precum și cu arbitrul partidei, Alin Modoranu”, a completat Laurențiu Ginghină.
Jurnalistul francez s-a întors în Franța în ziua de 29 mai 2018, în același avion cu Laurențiu Ginghină, care în perioada 29 -31 mai 2018 a participat la Paris, cu sprijinul Institutului Cultural Român din Franța, la lansarea în această țară a filmului “Fotbal infinit”, realizat de cunoscutul cineast Corneliu Porumboiu, precum și la activități de promovare a noului fotbal. Astfel, Laurențiu Ginghină a acordat două interviuri, unul pentru un post de radio specializat în fotbal, aparținând trustului Society, și un altul, filmat, pentru cunoscutul post de televiziune internațional TV5 Monde. Noul fotbal a avut parte de o primire extrem de pozitivă în Franța. În acest moment se depun eforturi pentru organizarea unui meci demonstrativ după regulile noului fotbal și la Paris, cu participarea unor vedete ale fotbalului francez.
Vasluianul Laurențiu Ginghină este personajul principal al filmului ”Fotbal infinit” și creatorul unui nou tip de fotbal, din care s-a eliminat regula de ofsaid și au fost adăugate noi marcaje pe teren, împreună cu noi reguli, extrem de simple, care compensează eliminarea ofsaidului.
Următoarea partidă, după regulile lui Ginghină, va avea loc pe 8 iunie, în Anglia, pe terenul primului club de fotbal din lume, Sheffield FC, înființat în anul 1857.
”Fotbal infinit” a fost lansat în luna februarie 2018, la Festivalul de film de la Berlin.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button