ActualitateLocal

Femeie rănită după ce maşina cu care circula a intrat într-un stâlp

O femeie în vârstă de 26 de ani a fost rănită, joi noaptea, fiind transportată la Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Judeţean de Urgenţă Vaslui, după ce maşina cu care circula a intrat într-un stâlp de electricitate de pe margine drumului, în comuna Muntenii de Jos.

Detaşamentul de Pompieri Vaslui al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Vaslui a fost solicitat să intervină cu un echipaj SMURD pentru acordarea de îngrijiri medicale şi cu o autospecială de stingere cu modul de descarcerere. La faţa locului a fost trimis şi un echipaj al Serviciului de Ambulanţă Judeţean.

„În accident a fost implicat un autoturism în care se aflau două persoane. La sosirea echipajelor de intervenţie, a fost găsit un autoturism intrat într-un stâlp de electricitate din beton, victimele fiind deja evacuate. Pasagera din dreapta, o femeie în vârstă de 26 ani a necesitat îngrijiri medicale. Conducătorul auto nu a fost rănit. Pompierii militari au asigurat zona şi au chemat în sprijin echipa de intervenţie a distribuitorului zonal de energie electrică întrucât stâlpul era grav avariat şi se sprijinea pe autoturism”, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Vaslui, Marius Stanciu.

Poliţiştii efectuează cercetări pentru a stabili în ce împrejurări s-a produs accidentul.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button