Fantasia participă la etapa zonală a Olimpiadei Corale
Fantasia va concura la Galaţi pentru un loc la faza naţională a Olimpiadei Corale, ce va avea loc în luna aprilie la Satu Mare. La faza zonală, corala condusă de profesorul Vasile Negură se va duela cu coruri din judeţele Galaţi, Suceava, Iaşi, Bacău, Neamţ şi Botoşani.
“Competiţia este una dificilă, datorită formaţiilor participante. Acestea vor veni cu repertorii complexe, atacând partituri dificile, iar multe dintre coruri provin de la liceele de muzică. Sperăm să facem o figură frumoasă, atât pe partea interpretativă, cât şi cea tehnică, la care se va adăuga şi dimensiunea expresivităţii artistice”, a declarat Vasile Negură.
La Galaţi va fi prezent şi Corul “Ding-Dong”, de la Şcoala George Tutoveanu” Bârlad, coordonat de profesoara Ana Maria Rusu.