ActualitateLocal

Tabăra „Copiii în Bucuria Bisericii” la Mănăstirea Moreni

Tabăra „Copiii în Bucuria Bisericii” organizată de Asociația Tinerilor Ortodocși din Vaslui, în cadrul Mănăstirii ”Adormirea Maicii Domnului” Moreni, s-a desfășurat în perioada 18-22 iulie 2022.

Beneficiarii au fost copii din satele Pîrvești, Dinga, Puntișeni.Bucuria mare a fost că unii dintre beneficiarii de anul trecut au venit anul acesta ca voluntari și implicarea lor a fost la nivel înalt, atât în ce privește organzarea taberei, cât și în relaționarea cu copiii.

În cadrul taberei s-a realizat un concurs de învățat psalmi unde copiii au câștigat diferite premii, o drumeție până la schitul mănăstirii de pe dealul Țiclăoani – care a finalizat cu o sesiune de discuție ”întreabă Preotul”, Sf. Liturghie, ateliere de creație, expoziție de icoane colorate de către copii, jocuri, întreceri și multă voie bună!

„Mulțumim pentru sprijin și binecuvântare, Părintelui Episcop Ignatie. Mulțumim din suflet Părintelui Protosinghel Meletie și maicilor pentru sprijinul, implicarea și jertfa acordată nu doar săptămâna aceasta, ci de fiecare dată când avem nevoie. Multumim Pr. Eduard Irimiea și Parohiei Sfântul Dumitru II pentru sprijinul material și achiziția de materiale necesare. Mulțumim și Pr Protopop Chirvasă Adrian pentru sprijinul și ajutorul acordat și mai ales pentru formarea tinerilor în cadrul asociației. Copilăria este o perioadă importantă pentru copii și nevoia lor de afecțiune este mare, iar nevoile sentimentale și afective sunt atât de ușor de îndeplinit. Bucuria este unicul mod de a-i apropia pe copii. Și e atât de simplu. Îmbrățisam toți copiii și voluntarii și îî așteptam și la celelalte evenimente!”, au transmis reprezentanții ATOV Vaslui.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button