ActualitateLocal

Eveniment reuşit în Parcul Copou

DSC_9956
Pe aleile Parcului Copou, meşteri din toată ţara şi-au expus creaţiile, între care obiecte din ceramică, împletituri din nuiele, obiecte sculptate în lemn, icoane pe sticlă şi pe lemn, podoabe, pictură naivă, ouă încondeiate, miere, plăcinte, dulceaţă, zacuscă şi turtă dulce.
Şi anul acesta între atracţiile principale ale târgului au fost iile şi alte componente ale costumelor populare româneşti, specifice zonei noastre. Reprezentativă a fost Asociaţia “Bujorii din Laza”, care a impresionat prin fotele şi iile expuse, multe dintre ele fiind achiziţionate de vizitatori. În cadrul asociaţiei lucrează patru femei. Adriana Ailioaie, Iulia Maftei, Rodica Buboacă şi Alexandra Iurianu dau viaţă ţesăturilor tradiţionale, de la fote, brăie, genţi stilizate, până la ii şi cămăşi bărbăteşti.
“Suntem din ce în ce mai căutate. Nu ducem lipsă de comenzi. Se caută în special ia, însă mai nou ni s-a cerut foarte mult costumul popular întreg. Deocamdată, suntem patru femei care lucrăm în cadrul asociaţiei, însă încercăm să învăţăm şi tineretul, astfel încât tradiţia să fie dusă pe mai departe”, a spus Rodica Bulboacă.
De la târg nu au lipsit oalele din lut, instrumente muzicale şi traiste. La mare căutare au fost şi opincile de Maramureş. La ediţia din acest au expus şi meşteri populari din Moldova, care au venit cu ceramică şi obiecte din lemn, în special jucării.
Printre invitaţi s-a aflat şi un meşter din Negreşti. Petronel Stanciu a intrat în lumea ceramicii figurative de vreo trei ani, însă preocupări are de când se ştie. “Dacă m-aş mai naşte o dată, aceleaşi lucru aş face ca şi acum“, spune meşterul popular.
El a fost, de altfel, atracţia manifestării, figurinele expuse impresionând publicul prin exprimare.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button