ActualitateLocal

Două staţii GPL închise în urma controalelor autorităţilor; una dintre acestea – o sucursală Flagas

Două staţii GPL din municipiile Vaslui şi Bârlad au fost închise temporar în urma controalelor desfăşurate de autorităţi, la nivelul judeţului Vaslui, una dintre acestea fiind o sucursală a societăţii implicate în evenimentele petrecute la Crevedia, care funcţiona fără autorizaţie, a informat conducerea Prefecturii Vaslui.

„Aş putea să amintesc o societate, o sucursală a Flagas, societatea care a fost implicată în evenimentele de la Crevedia. Am identificat-o pe raza municipiului Bârlad, funcţiona fără niciun fel de autorizaţie de funcţionare, fără niciun fel de formă legală. Am dictat închiderea activităţii şi depunerea actelor pentru obţinerea acestei licenţe de funcţionare. Am mai identificat o societate pe raza municipiului Vaslui, unde la fel, din motive de nerespectare a condiţiilor ISU, această instituţie a dispus încetarea activităţii până în momentul în care vor reuşi să remedieze toate problemele care au fost identificate”, a declarat prefectul judeţului Vaslui, Daniel Onofrei.

La nivelul judeţului Vaslui au fost identificate 112 societăţi care au ca obiect de activitate depozitarea, transportul, distribuţia, utilizarea şi comercializarea carburanţilor, lubrifianţilor şi a produselor derivate, inclusiv gazul petrolier lichefiat la care s-au efectuat sau urmează să se efectueze verificări.

Controalele sunt desfăşurate de reprezentanţi ai Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă, ai Gărzii de Mediu, ai Inspectoratului Teritorial de Muncă, ai Agenţiei pentru Protecţia Mediului, ai Inspectoratului de Poliţie Judeţean, ai Autorităţii Rutiere Române, ai Inspectoratului de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier şi ai Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală şi ai Serviciului Vamal, în perioada 30 august 2023 – 31 octombrie.

Acţiunile de control au fost extinse şi la cei care comercializează butelii în mediul rural, urmând să fie verificate condiţiile de depozitare, de manipulare şi de vânzare.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button