LocalPolitica

”Guvernul PNL îşi numără voturile, noi ne numărăm bolnavii şi morţii”

272 milioane euro au plecat din România în primele şase luni din 2020, sub patronajul Guvernului PNL, pentru importul de măşti de protecţie.

Datele Eurostat arată că, după tot spectacolul mediatic la care au participat şi premierul, şi ministrul Economiei, prin vizite ceauşiste în care transmiteau că România îşi va asigura necesarul de măşti din producţie internă, au rămas rezultate macabre.

Guvernul PNL îşi numără voturile, noi ne numărăm bolnavii şi morţii.

Există producători inclusiv în Vaslui, iar România are şi producători de măşti reutilizabile, dar Guvernul a preferat să importe măşti de o valoare care rivalizează cu sumele alocate infrastructurii.

”Suma de 272 milioane euro alocată importului de măşti de protecţie este mai mare decât toate investiţiile în infrastructura Moldovei din aceeaşi perioadă de timp, de 6 ori mai mare decât valoarea Variantei ocolitoare Bârlad şi peste un sfert din suma estimată pentru realizarea Autostrăzii Vasluienilor, aşa cum e cunoscut Drumul Expres Tişiţa – Albiţa, obiectiv care a dispărut, oficial, din programul de infrastructură al Guvernului PNL.

În context, nu pot să nu îmi aduc aminte de asigurările guvernamentale şi vizitele ministeriale amplu reflectate în presă, pe la diverşi producători locali de măşti de protecţie. În cadrul acestor vizite, reprezentanţii Guvernului, în frunte cu premierul, cu ministrul Economiei, Virgil Popescu, au transmis că România îşi va asigura necesarul de măşti de protecţie din producţia internă.

În acelaşi timp, în spaţiul public au fost reflectate şi realităţile de la nivelul producătorilor români, inclusiv din judeţul Vaslui, capabili de a realiza măşti de protecţie, dar fără comenzi din partea statului.

Dacă obiectivul Guvernului PNL era de a înlocui producţia internă cu importuri, a fost atins, cel puţin în ceea ce priveşte măştile de protecţie.

Dacă obiectivul Guvernului PNL era de a face spectacole mediatice în pandemie, cu mimarea sprijinului acordat producătorilor interni, s-a reuşit şi asta.

Realitatea din teritoriu, întâlnită în tot acest timp, este că singurii câştigători ai ultimelor luni sunt “băieţii deştepţi”, importatori de măşti, conectaţi la pârghiile guvernamentale şi bugetul aflat la cheremul PNL.

În teritoriu, realitatea e fără mască: record de infectări şi familii rămase fără niciun fel de rezerve, chiar fără locuri de muncă”, a spus deputatul Daniel Olteanu.

Purtarea măştii de protecţie, alături de păstrarea distanţării fizice şi spălatul pe mâini, reprezintă principalele recomandări.

Din păcate, în lipsa distribuirii masive de la nivel central, sunt familii în care bugetul lunar alocat măştilor trebuie să înlocuiască sumele alocate hranei.

”În aceste condiţii, i-am transmis o interpelare direct premierului, în scris, prin care l-am rugat să-mi transmită numărul lunar de măşti de protecţie estimat a fi necesar la nivelul judeţului Vaslui şi cum au fost ele distribuie la nivel central.

Într-un moment în care toate oraşele din Vaslui au depăşit sau sunt pe cale de a depăşi limita de 3 la mie dincolo de care intrăm iar în carantină, blocaţi în case, Guvernul trebuie să-şi dea jos masca incompetenţei şi a tunurilor date în pandemie.

Singurul rezultat record al PNL nu este cel din alegeri, ci, din nefericire, e numărul morţilor din cauza COVID”, a conchis Daniel Olteanu.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button