ActualitateLocal

Document de identitate fals

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Albiţa efectuează cercetări cu privire la un tânăr din R.Moldova asupra căruia s-a găsit, la controlul de frontieră, o carte de identitate falsă.

În Punctul de Trecere a Frontierei Albiţa s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control, pasager într-un microbuz, cursă ocazională, cetățeanul din R. Moldova Ivan T., în vârstă de 35de ani.

”La controlul de frontieră, în momentul solicitării documentului de călătorie, colegii noștri au descoperit asupra lui Ivan T., o carte de identitate similară celor eliberate de autoritățile române, având fotografia acestuia. S-a procedat la efectuarea unor verificări specifice în urma cărora s-a concluzionat că documentul nu îndeplinește condițiile de formă și fond ale unuia autentic, acesta fiind fals. Cu privire la cele constatate, tânărul a declarat că a procurat cartea de identitate descoperită la controlul de frontieră prin intermediul unei cunoștințe, din R. Moldova, plătind suma de  120 de euro, cu scopul de a găsi mai ușor un loc de muncă în Germania”, a declarat Irina Mirică, purtător de cuvânt al Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Vaslui.
Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări în cauză sub aspectul săvârşirii infracţiunii de complicitate la fals material în înscrisuri oficiale.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button