Thursday , 29 September 2022, 21:53

Deținuții vasluieni în vizită la Mănăstirea Florești

Serviciul de Educație și Asistență Psihosocială din Penitenciarul Vaslui a organizat o vizită la Mănăstirea Florești, înaintea marii sărbători creștine, Adormirea Maicii Domnului. Activitatea a fost coordonată de Ioan Agarici, preotul Penitenciarului Vaslui.

Mănăstirea  Florești a fost  înfiinţată în anul 1590 de către vornicul Ţării de Sus, Cârstea Ghenovici şi jupâneasa sa Anghelina, fiind singura mănăstire ortodoxă construită în stil neogotic.

Astăzi, părintele Iezechiel Ariton întâmpină grupurile de deținuți de la Penitenciarul Vaslui la fel ca pe orice alt creștin venit să se reculeagă.

Vizita la una dintre cele mai frumoase mănăstiri din zonă, locaș al cărui paraclis își are hramul de sărbătoarea Adormirea Maicii Domnului, și participarea la rânduielile bisericii, vin în întâmpinarea nevoilor moral religioase ale celor 12 deținuți participanți.

În același timp, se dorește dezvoltarea și exersarea atitudinilor, comportamentelor și deprinderilor dezirabile social, prin contactul direct cu societatea civilă, cu practicile și obiceiurile din libertate.

Cele 12 persoane private de libertate s-au recules participând la slujba religioasă și ascultând cuvântul din Sfânta Evanghelie și apoi au vizitat muzeul de istorie și artă religioasă „Episcop Iacov Antonovici” deschis în cadrul complexului mănăstiresc și inaugurată în luna iulie 2019.

Activitatea moral-religioasă reprezintă un bun prilej pentru a le acorda posibilitatea persoanelor private de libertate de a se reculege în acest lăcaş de cult şi, mai presus de toate, de a se ruga pentru ei și cei dragi lor.

Această acțiune este un sprijin acordat deţinuţilor în efortul de a-i pregăti pentru revenirea în societate și totodată, un demers educativ, în scopul conştientizării semnificației şi importanței tradiţiilor religioase, importanța unei perioade de Post din zilele premergătoare unei mari sărbători religioase.  

După ce penitenciarul a asigurat terenul remodelării personalităţii umane, în sensul orientării acesteia către o atitudine umană, prosocială, prin încurajarea, dezvoltarea şi stimularea atitudinii participative la diverse activităţi, astăzi persoanele private de libertate au receptat într-un mod pozitiv nevoia de a se reculege alături de alți pelerini într-un  loc minunat, binecuvântat de Dumnezeu, în care mereu credincioșii vor  găsi ascultare, sfaturi bune, folos duhovnicesc dar și o oază de liniște și aer curat.

Despre Actual Vaslui

Vezi şi

„Conduita preventivă salvează vieți” este mesajul transmis de polițiștii vasluieni

În perioada septembrie 2022 – martie 2023, polițiștii rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean …

Amenzi în valoare de peste 1,2 milioane de lei, date de comisarii Gărzii de Mediu de la începutul anului

Reprezentanţii Comisariatului Judeţean Vaslui al Gărzii Naţionale de Mediu au dat amenzi în valoare de …

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *