Saturday , 20 August 2022, 07:01

De luni începe testarea covid al elevilor din școlile vasluiene

La nivelul județului Vaslui, au fost primite 134.500 de teste pentru cele 160 de școli și instituții conexe, cuprinzând preșcolarii, elevii, personalul didactic, didactic-auxiliar și nedidactic din fiecare unitate de învățământ, pentru săptămâna 6-10 decembrie 2021.

Conform instrucțiunilor, testarea elevilor cu teste antigen rapide din salivă se va realiza în prima și a patra zi lucrătoare a săptămânii, acțiune care se va efectua – de regulă – în sala de clasă/grupă, de către cadrul medical/persoanele desemnate din cadrul unității de învățământ, la începutul orelor de curs.

Fiecare unitate de învățământ a elaborat procedura cu privire la modul în care se vor administra aceste teste, respectând măsurile de siguranță, în acord cu posibilitățile din școală și cu opțiunile părinților.

Testele pot fi administrate în școală de către personalul specializat/instruit, dacă există acordul părinților/tutorilor legali, sau la domiciliul preșcolarilor/elevilor, caz în care nu mai este necesar acordul părinților/tutorilor legali. Pentru școlile care au internat, este indicat ca testele să fie administrate de către asistentele medicale sau de către pedagogii școlari, după obținerea acordului prealabil.

Nu există obligativitatea legală pentru administrarea testelor, dar directorii de școli, cadrele didactice și personalul medical din instituțiile de învățământ trebuie să susțină  conștientizarea oportunității administrării acestor teste, în rândul elevilor și al părinților, ca pas important în efortul de reducere a infecției cu SARS-CoV-2. Astfel, opțiunea individuală devine o obligație morală față de colegi, familii sau comunitatea din care fiecare face parte, pentru binele comun.

Noutatea acestei acțiuni concertate solicită, în primul rând, personalul din instituțiile de învățământ, care trebuie să gestioneze cu maximă atenție această activitate, având în vedere implicațiile majore pe care le are. Astfel, este nevoie de timp și de personal care să manipuleze materialele necesare testării, de instruire a elevilor și a părinților/tutorilor legali, de întocmire a unei documentații (procese-verbale, acorduri), de adunare a dovezilor în cazul în care testele se administrează la domiciliu. Iată de ce se cuvin aduse mulțumiri cadrelor didactice care au demonstrat încă o dată că au înțeles pe deplin importanța acestei acțiuni, implicându-se cu responsabilitate în demararea unui proces de o asemenea anvergură, care necesită găsirea celor mai potrivite soluții, logistica aferentă și disponibilitatea permanentă.

Despre Actual Vaslui

Vezi şi

Judeţul Vaslui este una dintre cele mai lovite zone de seceta excesivă

Judeţul Vaslui este una dintre cele mai lovite zone de seceta excesivă, iar fermierii speră …

Un bărbat a rămas încarcerat într-un accident rutier la ieșirea din Bârlad spre Tutova.

Detașamentul de pompieri Bârlad a intervenit cu două autospeciale și echipaje specializate, pentru descarcerare unei …

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *