Sport

Cupa Școlii ”Vasile Alecsandri” la șah

sahul-vietii
Şcoala Gimnazială “Vasile Alecsandri” a găzduit o nouă ediţie a Concursului Municipal de Şah: Cupa Şcolii “Vasile Alecsandri”. Au participat peste 30 de elevi, ce au fost reuniţi într-o activitate integrată, ce a cuprins şah, poezie şi muzică. Înaintea premierii şahiştilor, prof. Ana Maria Vlad a făcut o prezentare a vieţii şi operei “Bardului de la Mirceşti”, urmată de un recital al pastelurilor susţinut de eleva Delia Trofin, activitatea încheindu-se, în aplauzele şahiştilor şi al părinţilor, cu un miniconcert la pian susţinut de elevii Tudor Poiană şi Vlad Palcu. Premiile au fost oferite de D.J.S.T. Vaslui, iar arbitrajul a fost asigurat de C.S. Sergentul, prin învăţătorul Constantin Grosu, organizatorul acţiunii.
La categoria 9 ani, cel mai bun a fost Vlad Toma, de la Școala ”Constantin Parfene”. La 11 ani, Matei Luca, de la Școala ”Vasile Alecsandri” a câștigat concursul. Răzvan Dragu (Liceul ”Mihail Kogălniceanu”), David Potorac (Școala ”Vasile Alecsandri”) și Cristina Arnăutu (Școala ”Vasile Alecsandri”) s-au impus la categoriile de vârstă 13 ani, 15 ani, respectiv fete.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button