ActualitateLocal

Cunoaște și protejează patrimoniul cultural național!

Bunuri_recuperate_1
Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Vaslui şi Fundaţia Collegium XXI organizează în această săptămână, în parteneriat, proiectul educaţional naţional „CUNOAŞTE ŞI PROTEJEAZĂ PATRIMONIUL CULTURAL NAŢIONAL”.

Proiectul urmăreşte să ofere tinerilor informaţii privind tezaurul cultural naţional mobil şi să accentueze importanţa fiecărui individ în procesul de apărare a integrităţii valorilor culturale naţionale.
Activităţile sunt desfăşurate la Muzeul Judeţean „Ştefan cel Mare” Vaslui, în cadrul programul intitulat „Şcoala altfel – să ştii mai multe să fii mai bun” de către poliţiştii de investigaţii criminale și cei din cadrul Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității Vaslui, împreună cu domnul profesor doctor Laurenţiu Chiriac şi domnul Smău Mihai – consilier în cadrul Direcţiei pentru Cultură Vaslui.
La începutul acestei săptămâni, elevii Şcolii Generale nr. 2 „Dimitrie Cantemir” și ai Şcolii Generale nr. 6 „Mihai Eminescu” au aflat ce reprezintă patrimoniul cultural naţional, format din totalitatea bunurilor materiale care aparţin unei persoane, moştenite prin lege de la părinţi sau de la alte rude, dar şi din totalitatea bunurilor care aparţin colectivităţii şi care sunt administrate de organele statului, bunuri spirituale şi materiale strămoşeşti care aparţin întregului popor. Poliţiştii au exemplificat bunurile care alcătuiesc patrimoniul cultural naţional mobil: bunuri cu valoare istorică, arheologică şi documentară, bunuri cu valoare artistică, bunuri cu semnificaţie etnografică, bunuri de importanţă ştiinţifică, bunuri de importanţă tehnică, prototipurile aparatelor şi maşinilor din creaţia curentă.
Discuţiile au pus în evidenţă faptul că protejarea patrimoniului cultural este un proces continuu, individual şi colectiv, care presupune: inventarierea şi păstrarea evidenţei bunurilor culturale materiale existente, păstrarea şi conservarea bunurilor culturale materiale atât de furt, vandalism, distrugere şi degradare, cât şi de consecinţele dezastrelor naturale, dar şi punerea în valoare şi popularizarea bunurilor culturale.
În cadrul activităţilor desfăşurate, elevilor le-au fost prezentate bunuri culturale recuperate de către poliţişti, cum ar fi icoane pictate pe sticlă şi pe lemn, brăţări dacice, monede dacice din aur, tablouri, bunuri arheologice.
În urma discuţiilor dintre poliţişti, muzeografi şi elevi, aceștia din urmă au aflat care sunt măsurile pe care fiecare proprietar ar trebui să le ia în cazul în care deţine bunuri de patrimoniu. Cea mai importantă măsură se referă la protejarea integrităţii bunului cultural mobil aflat în patrimoniul său, deoarece acest obiect reprezintă o parte a tezaurului cultural naţional, o proprietate comună a poporului, o parte a identităţii culturale. În acelaşi timp, proprietarul trebuie să creeze condiţii optime de securitate şi de depozitare a bunurilor de patrimoniu, dar şi să asigure, la nevoie, restaurarea de către un specialist a bunurilor culturale mobile pe care le deţine.
În zilele următoare elevii Liceului cu Program Sportiv Vaslui și Liceului teoretic „Mihai Eminescu” Bârlad se vor afla la Muzeul Judeţean „Ştefan cel Mare” Vaslui pentru a înțelege modul în care pot proteja patrimoniu cultural național.
Bunuri_recuperate_2Bunuri_recuperate_3

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button