Sport
Cu gândul la medalii

Mâine, de la ora 14, Liceul cu Program Sportiv (LPS) Vaslui debutează la turneul final al Campionatului Naţional de handbal masculin, la juniori III. Vasluienii vor întâlni în primul meci Academia Minaur Baia Mare. De altfel, elevii profesorului Laurenţiu Cozma au picat într-o grupă de “foc”, urmând a mai întâlni LPS Cluj şi CSŞ Sighişoara.
“Mergem la Bacău cu gândul de a ajunge cât mai sus. E o grupă dificilă, însă am încredere în grup şi sunt convins că putem lăsa o impresie bună”, a spus Laurenţiu Cozma.
În cea de a doua grupă se regăsesc CSM Bucureşti, CS Olimpic Tg.Mureş, CSM Sf.Gheorghe şi LPS Suceava.