CSM Focşani-HC Vaslui 29-19 (14-10)
De ce ne-am temut, nu am scăpat! În faţa unei săli arhipline, care şi-a motivat la maxim echipa favorită, HC Vaslui a fost o umbră a meciului din prima etapă a play-out-ului, cu CSM Ploieşti. Formaţia vasluiană a fost şi ghinionistă, multe mingi aruncate la poarta adversă întâlnind bara. Gazdele au avut şi un portar, Marocico, în zi de graţie, având multe intervenţii salvatoare.
Mai punem şi cuplul de arbitri bucureştean, Manea-Iliescu, ce a dovedit încă o dată că sunt campionii furtişagurilor de doi lei.
Vasluienii au avut o primă repriză modestă, cu multe greşeli în atac. Chiar dacă Bogdan Pralea a scos câteva mingi, inclusiv din aruncări de la şapte metri, a fost insuficient pentru formaţia oaspete să preia conducerea.
Elevii lui Sandu Iacob şi Alexandru Acsinte au marcat primul gol abia după minutul 9, la 0-3, iar după primul sfert gazdele aveau un avans de cinci goluri 8-5. Împinşi de la spate de public, focşănenii au avut şi cinci goluria avans, 11-6. La pauză s-a intrat cu scorul de 14-10, deşi Alin Roşu putea să reducă la trei diferenţa, la ultima fază, trimiţând peste poartă.
La reluare, gazdele şi-au luat avans şi mai mare, conducând cu opt goluri, scor 18-10. Vasluienii au dat semne de revenire şi au redus la şase (19-13). A fost un simplu foc de paie! CSM Focşani a apăsat şi mai tare pedala de acceleraţie şi a profitat din plin de starea de letargie din tabăra vasluiană, ducând scorul la 24-14 (’48).
Focşaniul a câştigat cu scorul de 29-19 şi a relansat lupta pentru ultimele două locuri retrogradabile.