CSM Bucureşti-HC Vaslui 25-26 (14-15)

HC Vaslui a demonstrat că poate renaşte precum Pasărea Pheonix. Beneficiara unui duş rece din partea suporterilor, formaţia vasluiană a demonstrat că umilinţa cu Turda a fost un accident. Elevii lui Sandu Iacob şi Alexandru Acsinte au pregătit cu maximă atenţie meciul din sala Rapid, oferind o adevărată lecţie de handbal vicecampioanei, CSM Bucureşti.
Gazdele au început bine, au condus cu 2-0, însă Vasluiul a avut un Tamaş în zi de graţie, iar rolurile s-au inversat. Nu trebuie neglijată nici defensiva vasluienilor, care a recuperat destul de multe mingi, astfel că oaspeţii au preluat conducerea şi nu au mai cedat în faţa adversarului până la fluierul final.
S-a făcut 11-8 pentru Vaslui, însă gazdele au fost ţinute în spate de rusul Aslanian, autor a patru goluri în finalul primului act, egalând la 14. La vestiare, vasluienii au intrat cu un avantaj fragil, 15-14, Hrimiuc fiind cel care a semnat ultimul gol, în secundele de final.
La reluare, elevii lui Sandu Iacob au continuat să speculeze jocul slab al gazdelor, s-au desprins în mai multe rânduri la trei lungimi pe tabelă. Vasluiul putea avea şi patru goluri avans, la 21-24, Mihai Bujor ratând din situaţie de singur cu portarul. Nici Barac nu a nimerit cadrul porţii goale a CSM-ului, de la propriul semicerc, astfel că Stamate şi Humet au redus din diferenţă, 25-26, şi bucureştenii chiar puteau scoate un punct in-extremis în ultimele secunde, doar că Tamaş a blocat aruncarea lui Humet, aducând victoria Vasluiului.
“Prestaţia mai slabă din prima etapă ne-a obligat să demonstrăm că nu aia este valoarea noastră. Este o victorie mare, mai ales că a fost obţinută împotriva vicecampioanei. Erau nişte puncte de care aveam mare nevoie, chiar dacă este abia etapa a II-a şi asta pentru că le-am cedat prea uşor pe primele. Obiectivul echipei este evitarea play-out-ului”, a declarat Răducu Tamaş.
Pentru HC Vaslui au marcat G.Bujor (7), Claudiu Dediu (4), Anton (4), Hagiu (3), Hrimiuc (3), M.Bujor (2), Buşecan (1), Andrei Popescu (1), Barac (1).