ActualitateLocal

Cornelius Drăgan a obținut în luna mai alte patru premii


Scriitorul vasluian, Cornelius Drăgan, obține premii şi în 2017. Aceasta a obţinut Premiul III la secţiunea “proză scurtă” a Festivalului-concurs de literatură „Rezonanţe udeştene”, concurs organizat la Suceava, în memoria scriitorului Eusebiu Camilar. Cornelius Drăgan nu a fost prezent la premiere, nereuşind să ajungă în timp util de la Vişeul de Sus, unde a primit un alt Premiu III, la secţiunea “volum”, la Festivalul naţional literar ”Armonii de primăvară”. Un premiu preţios, în contextul în care volumul de debut al poetului vasluian a intrat în competiţie cu numeroase volume semnate de scriitori consacraţi, de anvergură, membri cu state vechi în Uniunea Scriitorilor.
“Faptul că un volum de debut a reuşit această performanţă, pentru mine este extrem de important. Preşedintele juriului a fost Ioan Moldovan, un poet consacrat şi o voce în domeniu, iar un premiu acordat de dumnealui este un lucru deosebit”, a spus Cornelius Drăgan.
Luna mai a fost bogată în premii pentru scriitor. Volumul „Muşcătura fluturelui japonez” a obţinut Premiul special la secţiunea “debut cu volum de poezie” a Festivalului naţional de poezie „Virgil Carianopol” Caracal, una dintre cele mai apreciate competiţii literare la nivel naţional.
Cornelius Drăgan a mai obţinut Mentiune, la secţiunea “teatru” a Festivalului-concurs naţional de cultură şi literatură „Primăvara albastră”, de la Pucioasa, judeţul Dâmboviţa.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button