ActualitateLocal

Condiții moderne pentru bătrânii instituționalizați la Centrul rezidențial „Giulia” de la Valea Siliștei

Dumitru Buzatu, președintele Consiliului Județean Vaslui, a participat la sfințirea Centrului Rezidențial pentru persoanele de vârsta a III-a ”Giulia” de la Valea Siliștei, comuna Solești.

Centrul a fost concesionat de la Primăria Solești pe o perioadă de 49 de ani de către Fundația Spurgeon și a beneficiat de ample investiții de modernizare în ultimul an, oferind condiții excelente de găzduire, hrană și servicii medico-sociale pentru 25 de persoane în vârstă.

„Noi, administrațiile publice de stat, avem o deficiență în ceea ce privește categoria aceasta de persoane, bătrânii. Asta ne face să apreciem foarte mult asemenea inițiative private. Avem cele două centre de asistență medico-socială, dar care nu permit o îngrijire îndelungată a bătrânilor. După câteva luni trebuie să meargă din nou în familii. Îi sprijinim cu tot ceea ce putem, îi tratăm, dar nu poți sta acolo mai mult de câteva luni și din acest punct de vedere o asemenea inițiativă este extraordinar de bună. În județ avem doar două unități: centrul „Giulia” de aici și cel al Primăriei de la Tutova, pe care i-am sprijinit să poată deschide acel centru, la care se mai adaugă centrele de bătrâni ale Episcopiei Hușilor de la Vutcani, Râșcani și Gugești”, a declarat Dumitru Buzatu, președintele Consiliului Județean Vaslui.

Slujba de sfințire a centrului „Giulia” a fost oficiată de PS Ignatie, Episcopului Hușilor. Preasfinția sa l-a felicitat pe inițiator, Ionel Turc, considerând investiția de la Valea Siliștei un reper pentru domeniul social.

„În situația aceea în care bătrânii sunt singuri, părăsiți poate de rude, vin la aceste centre rezidențiale ca la o scăldătoare, în care găsesc oameni care dăruiesc dragoste, dăruiesc căldură sufletească, atenție și, mai presus de toate, sunt valorizați ca ființe umane”, a spus PS Ignatie, Episcopul Hușilor.

Centrul „Giulia” funcționează din 2018, oferind servicii de protecție persoanelor de vârsta a treia în vederea depășirii situațiilor de dificultate, prevenirea și combaterea riscului de excluziune socială.

„Am finalizat acest centru cu sprijinul Consiliului Județean Vaslui, însă a venit acea lege în care nu am mai putut face angajări. Dumnezeu l-a scos în cale pe domnul Turc, care ne-a spus că vrea să facă un centru aici. La început, am fost sceptică. I-am și spus domnului Turc că va avea de a face cu mine, dacă nu se ține de cuvânt. Acum, pot să-l felicit pentru ceea ce a făcut”, a precizat Mona Bujor, primarul comunei Solești.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button