ActualitateLocal

Comuna Bălteni a fost în sărbătoare!

Comuna Bălteni a dat startul sărbătorilor rurale, după un an și jumătate de pandemie.

Ziua comunității a fost un bun prilej de revedere cu artiști locali sau de renume național, care au urcat pe scenă, pentru a transmite prin voia bună și autenticul românesc.

Margareta Clipa, Dan Ciotoi, trupa Kronos, Nadia Duluman, Teodora Panainte, Sorin Filip, Andreea Sahaidac, Denisa Cobzaru și Fanfara de la Valea Mare au reușit să smulgă aplauze și să strângă sute de localnici și nu numai pe teren de fotbal din Bălteni.

”Mă bucur că la Bălteni s-a dat tonul la asemenea evenimente. Vă felicit că ați dat startul și ați devenit un exemplu și pentru celelalte comunități. Era vremea să ne revedem față în față și să ne bucurăm de muzică și dans”, a spus Margareta Clipa.

La eveniment a participat și președintele Consiliului Județean Vaslui, Dumitru Buzatu, care a fost încântat de faptul că lumea își dorește astfel de momente, care schimbă ritmul cotidianului, presărat de griji și muncă.

”Mulțumesc domnului primar Relu Brașoveanu pentru invitația de a fi în mijlocul sătenilor din Bălteni și mă bucur că au venit în număr mare la această sărbătoare. E un semn că intrăm într-o stare de normalitate. Felicitări organizatorilor, care au înțeles că asemenea momente reprezintă un prilej de reîntâlnire și socializare a oamenilor”, a spus Dumitru Buzatu.

Și primarul Relu Brașoveanu a ținut să le mulțumească concetățenilor că au ales să petreacă duminică la evenimentul organizat de Ziua comunei.

”M-am bucurat să văd lume multă, dornică să asculte muzică bună și să petreacă altfel ziua liberă. E un semn că intrăm într-o stare de normalitate. Comuna Bălteni a spart gheața, fiind prima comunitate care a dat startul evenimentelor de acest gen. În calitate de parlamentar voi fi alături de toate comunitățile din județ, inclusiv de comuna Bălteni, așa cum am făcut-o și în calitatea de prefect al județului. Ușa cabinetului meu de la Vaslui este deschisă mereu și voi încerca să găsesc rezolvare la fiecare problemă. Vă felicit, încă o dată, că ați oferit prilejul localnicilor și nu numai să se reîntâlnească și să discute împreună despre realizările și nerealizările personale sau ale comunității”, a spus deputatul PSD, Eduard-Andrei Popica.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button