ActualitateLocal

CJ Vaslui împarte 11,7 milioane de lei la 40 de comune și 2 orașe

Consiliul Județean Vaslui va aloca la ședința din această săptămână suma de 11,7 milioane de lei la 42 de UAT-uri. Decizia survine după analiza făcută asupra cererilor de finanțare formulate de UAT-uri.

În principal, primarii cer bani pentru plata cofinanțării unor proiecte finalizate, dar care nu pot fi recepționate din cauza lipsei de fonduri.

”După aprobarea bugetelor locale ale unităților administrativ-teritoriale din județ, consiliul județean s-a confruntat cu o avalansă de cereri ale acestora, prin care sunt solicitate fonduri în vederea echilibrării bugetelor. În proporție de peste 90% aceste cereri de fonduri au ca obiect necesitățile pe care UAT-urile le au pe secțiunea de dezvoltare în vederea achitării cofinanțării unor proiecte finanțate din fonduri europene și/sau naționale, care au fost finalizate și nu pot fi recepționate deoarece beneficiarii se află în imposibilitatea de a achita cota de cofinanțare”, se arată în proiectul de hotărâre.

Printre UAT-urile care primesc bani se numără Bârlad – 500 mii lei; Huși – 500 mii lei; Tutova – 400 mii lei; Todirești – 400 mii lei; Rebricea – 250 mii lei; Viișoara 300 mii lei, Ciocani – 400 mii lei etc.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button