ActualitateLocalPolitica

Vicepreşedintele CJ, Ciprian Trifan (PSD), şi-a depus candidatura pentru funcţia de preşedinte al instituţiei

Vicepreşedintele cu atribuţii de preşedinte al Consiliului Judeţean (CJ) Vaslui, Ciprian Trifan, şi-a depus candidatura din partea PSD pentru funcţia de preşedinte al instituţiei.

Trifan a fost însoţit la depunerea candidaturii de preşedintele PSD Vaslui, Adrian Solomon, de parlamentari social-democraţi, de primarii în funcţie şi de candidaţi PSD pe listele de primari, consilieri locali şi consilieri judeţeni.

„Cu siguranţă toţi cei care sunt de faţă au votul cetăţenilor în spatele lor de atâtea ori. Sunt cei care reprezintă susţinerea, forţa lui Ciprian Trifan în câştigarea competiţiei pentru scaunul de preşedinte al CJ şi, evident, lista din jurul lui Ciprian, o listă care reprezintă întregul spectru profesional, dar şi geografic al judeţului nostru. Sunt reprezentate municipiile, sunt reprezentate toate acele domenii de activitate care sunt reprezentative, sindicatele, dar şi partenerii noştri tradiţionali, Partida Romilor, prin preşedintele său. Sper ca de astăzi încolo să fie o campanie curată, bazată pe proiecte, pe principii de dezvoltare, care să se încheie pe 9 iunie cu un vot major al cetăţenilor din judeţul nostru pentru echipa PSD şi pentru Ciprian Trifan”, a declarat Adrian Solomon.

Ciprian Trifan a amintit despre importanţa muncii în echipă şi a subliniat că îşi doreşte continuarea proiectelor de dezvoltare începute în judeţ.

„Este candidatura mea, dar şi a colegilor mei. Cu toţii suntem împreună pentru Vaslui, ne dorim să dezvoltăm judeţul şi să ducem mai departe proiectele de care ne-am apucat şi alte proiecte noi. (…) Cred cu tărie în echipă, cred într-o campanie curată şi, mai mult decât atât, cred că este timpul să vorbim cu toţii, indiferent de la ce partid provine candidatura, despre ce ne dorim să facem în judeţul nostru. În spatele meu stau colegii cu care lucrez de un sfert de secol, sunt practic produsul PSD, pregătit pentru această funcţie”, a spus candidatul PSD la funcţia de preşedinte al CJ Vaslui.

De profesie economist, Ciprian Trifan este la al doilea mandat de vicepreşedinte al CJ Vaslui.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button