ActualitateLocal

Carte de identitate falsă, oprită din drumul către Germania

Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Huşi au descoperit, ascunsă în hainele unui cetățean din R. Moldova, o carte de identitate falsă, care urma să fie folosită în Germania.

Pe timpul desfăşurării unei misiuni specifice de supraveghere şi control în zona de competenţă, un echipaj al poliţiei de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Huşi – I.T.P.F. Iași a oprit pentru control, pe comunicaţia Albiţa-Iaşi, un autoturism marca Mercedes Vito, înmatriculat în R. Moldova, condus de un cetățean din R. Moldova.

”În baza profilului de risc, s-a procedat la efectuarea unui control amănunţit asupra vehiculului și pasagerilor, ocazie cu care colegii noştri au descoperit ascunsă, în hainele lui P.V., cetăţean din R. Moldova, în vârstă de 32 de ani, pasager în autoturism, o carte de identitate cu însemnele autorităţilor române, pe care era imprimată fotografia bărbatului”, a declarat Irina Mirică, purtător de cuvânt al Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Vaslui.

Cu ocazia verificărilor specifice efectuate, polițiștii de frontieră au stabilit că documentul în cauză nu îndeplineşte condițiile de formă și fond ale unuia autentic, fiind fals. 

Cu privire la cele constatate, tânărul a declarat că a procurat cartea de identitate descoperită la controlul de frontieră prin intermediul unui conaţional, contra sumei de 50 euro și că urma să o folosească în Germania.

Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări în cauză sub aspectul săvârşirii infracţiunii de complicitate la fals material în înscrisuri oficiale.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button