ActualitateLocal

Caravana Culturală a Romilor a poposit la Vaslui!

Reprezentanții Agenției Naționale pentru Romi și cei ai Centrului Național de Cultură a Romilor – Romani Kher s-au întâlnit cu Dumitru Buzatu, președintele Consiliului Județean Vaslui, pentru a discuta demararea unor noi proiecte culturale, în parteneriat cu principalele instituții de decizie de la nivelul județului.

Întâlnirea, la care au participat și reprezentanți ai Partidei Romilor „Pro Europa”, Filiala Vaslui, a avut loc în sala de ședințe a Centrului pentru Resurse și Afaceri Vaslui.

„Mulțumesc pentru invitația făcută, pentru a fi alături de dumneavoastră astăzi la această conferință. Sper să vă fiu de folos în ceea ce v-ați propus. Este știut faptul că instituția pe care o conduc este implicată în diferite parteneriate de promovare a culturii romilor, organizând împreună activități cultural-artistice, care să promoveze teme de cunoaștere și înțelegere a diversității culturale, a educației interculturale și a combaterii stereotipurilor și prejudecăților referitoare la romi”, a spus Dumitru Buzatu, președintele Consiliului Județean Vaslui.

Caravana Culturală a romilor a mai cuprins un spectacol pentru copii, ce a avut loc la Școala „Mihai David” din Negrești, pentru ca evenimentul să se încheie cu un concert susținut de Cristi Nucă în sala Casei de Cultură „Constantin Tănase” Vaslui.În preambul, copiii de la Asociația „Domisong” din Vaslui au oferit câteva momente artistice, care au amintit de tradițiile și cultura romilor, aplaudate de cei prezenți.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button