ActualitateLocal
Bunuri fără documente justificative, confiscate de poliţiştii de frontieră


*În data de 9 martie a.c., în jurul orei 22.30, poliţişti de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Huşi, aflaţi în exercitarea atribuţiilor de serviciu, au oprit pentru control, pe raza localităţii de frontieră Râşeşti, un autocamion marca Volkswagen, înmatriculat în R. Moldova, condus de Ion C., cu cetăţenie română şi R. Moldova, în vârstă de 48 de ani.
La controlul efectuat asupra autovehiculului au fost descoperite 34 baxuri ce conţineau 1020 bucăţi scutece de unică folosinţă, pentru care bărbatul nu a putut prezenta documente de provenienţă şi transport.
*Jumătate de oră mai târziu, acelaşi echipaj al poliţiştilor de frontieră a oprit pentru control, o autoutilitară marca Mercedes Sprinter, înmatriculată în Franţa, condusă de Tudor M., cu cetăţenie română şi R. Moldova, în vârstă de 28 de ani.
La controlul specific efectuat asupra autovehicului s-a constatat că cetăţeanul în cauză transporta 1.104 bucăţi produse cosmetice de diferite tipuri, având inscripţionate însemne ale unor mărci cunoscute, pentru care nu a putut prezenta documente de provenienţă şi transport.
Cu privire la cele constate, bărbaţii au declarat că au achiziţionat bunurile cu intenţia de a le comercialiaza pe teritoriul Republicii Moldova.
Poliţiştii de frontieră i-au sancţionat contravenţional pe cei doi bărbaţi şi au ridicat bunurile, în valoare totală de 142.040 lei, în vederea confiscării. Produsele cosmetice urmează a fi expertizate, pentru a se stabili autenticitatea acestora.
