ActualitateLocal

Bărbat care nu vroia să părăsească un centru de carantină după 14 zile, evacuat cu ajutorul forţelor de ordine

Un bărbat din municipiul Bârlad a refuzat să părăsească centrul de carantină în care se afla de două săptămâni, acesta fiind evacuat cu ajutorul forţelor de ordine, au informat autorităţile sanitare.

Potrivit DSP, bărbatul, care iniţial a acceptat cu reticenţă plasarea în carantină instituţionalizată la reîntoarcerea în ţară şi a ameninţat autorităţile că le va face plângere plângere penală dacă iau o astfel de măsură în cazul său, a ajuns să nu mai vrea să plece din centru la expirarea perioadei de carantină stabilită de cadrele medicale.

“Persoana nu prezenta simptomele specifice infectării cu noul coronavirus, motiv pentru care s-a decis că poate părăsi spaţiul de carantină. Persoana a refuzat să părăsească locul în care stătuse în carantină pentru o perioadă de 14 zile şi am solicitat intervenţia forţelor de ordine pentru evacuarea sa. În final, după unele discuţii, persoana a fost de acord să meargă la domiciliu”, a declarat sâmbătă, pentru AGERPRES, directorul executiv al DSP Vaslui, Mihaela Vlada.

La nivelul judeţului Vaslui, sunt monitorizate de către Direcţia de Sănătate Publică Vaslui 3.915 persoane aflate în izolare la domiciliu, 753 de persoane fiind înregistrate în ultimele 24 de ore. Au ieşit din izolare 134 de persoane, iar în carantină instituţionalizată se află în prezent 146 de persoane, faţă de 118 câte erau înregistrate cu ocazia raportării precedente.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button