ActualitateLocal

Avem un dascăl de 10

titularizare
În acest an, numărul cadrelor didactice cu note de peste 7 la concursul de titularizare a fost mai mare faţă de anul trecut. Din cei 357 de candidaţi ale căror lucrări au fost validate, doar 142 au reuşit să obţină note de peste 7, minimul pentru a putea emite pretenţii la un post de titular. Alţi 136 de candidaţi au obţinut note cuprinse între 5 şi 6,99, în timp ce 79 dintre candidaţi s-au dovedit a fi mai slabi pregătiţi decât un elev de gimnaziu, obţinând note cuprinse între 1 şi 4,99. În mod categoric, note sub 5,00 nu ar fi avut ce căuta la examenul de titularizare, în condiţiile în care, şi în acest an, reprezentanţii Ministerului Educaţiei şi Cercetării le-au oferit profesorilor posibilitatea să se retragă din concurs după aflarea subiectelor, fără a fi notaţi. Şi asta tocmai pentru a nu îi pune într-o situaţie jenantă pe viitorii profesori, luaţi, poate, prin surprindere de anumite subiecte, la care nu ar obţine note de trecere. La Vaslui, doar 91 dintre candidaţi au renunţat la examen după aflarea subiectelor, însă mulţi alţii, deşi erau conştienţi că habar nu au despre cerinţele concursului, au rămas în sala de examen până la final, predând lucrări lamentabile. Surpriza cea mai mare din acest an o reprezintă faptul că au existat puţini dascăli cu note sub 2 la titularizare, cea mai mică notă obţinând-o o candidată de la disciplina arte vizuale-1.50. În total doar, 4 dascăli au avut note sub 2, din care doi la educatoare.
Din cei 142 de candidaţi cu note peste 7, 17 sunt cu note între 9 şi 10. Anul acesta există un dascăl care a obţinut punctajul maxim. Este vorba despre Felicia Petrea, din Vutcani, care a concurat pentru un post la învăţători.
Rezultatele finale vor fi anunţate pe 3 august. Prima etapă de repartizare, la care vor lua parte candidaţii care au obţinut cel puţin media 7 pentru posturi pe durată nedeterminată, va începe în perioada 8-9 august.
La nivel judeţean există 161 de posturi titularizabile. La acestea se adaugă 511 catedre complete, cu o viabilitate doar pentru un an. De asemenea, mai sunt puse la dispoziţie 312 catedre, care sunt rezervate.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button