ActualitateLocal

Autovehicule radiate din circulație de autoritățile belgiene, descoperite în Albiţa


La sfârşitul săptămânii trecute, în Punctul de Trecere a Frontierei Albiţa- I.T.P.F. Iași s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control pentru trecerea frontierei, cetățeanul din R. Moldova Sandu C., în vârstă de 27 de ani, conducând un autoturism marca Toyota Auris, înmatriculat în Belgia.
În ziua de 03 decembrie a.c., în jurul orei 07.30, în același punct de trecere a frontierei s-a prezentat la controlul de frontieră Mihai R., cu cetățenie română și R. Moldova, în vârstă de 23 de ani, conducând un autocamion marca Scania, înmatriculat în Belgia.
Existând suspiciuni cu privire la autenticitatea documentelor prezentate la control pentru autovehiculele în cauză, lucrătorii noştri au procedat la efectuarea de verificări suplimentare, în urma cărora au constatat că autovehiculele sunt radiate din circulație de autoritățile din Belgia.
Cu privire la cele constatate, tinerii au declarat că în luna noiembrie a.c. au achiziționat autovehiculele, plătind suma de 4.600 euro, respectiv, 8.500 euro și că nu au cunoştinţă despre faptul că acestea nu au drept de circulaţie pe drumurile publice din România.
În cauză, polițiștii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de punerea în circulație sau conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button