Automobile de epocă prezente la Retroparada Primăverii 2016

O nouă ediţie a evenimentului devenit deja tradiţie, Retroparada Primăverii, a avut loc astăzi, la Vaslui. Show-ul este organizat de Retromobil Club România la nivel naţional, desfăşurându-se simultan în 21 de oraşe din ţară cu participarea a peste 500 de vehicule istorice. În Vaslui au fost prezente nu mai puţin de 13 automobile de epocă. Evenimentul organizat de membrii Retromobil Club România, Filiala Vaslui a cuprins o expozție, în centrul civic, la care au fost prezenți sute de vasluieni, urmat de o paradă pe principalele străzi ale oraşului.
“Pasiunea pe care o avem pentru automobilele de epocă ne reuneşte an de an într-un eveniment pe care îl aşteptam cu toţii. Având experienţa ediţiilor anterioare, ştim că vasluienii sunt mari admiratori ai vehiculelor retro şi suntem încântați că și anul acesta au venit foarte mulți să se bucure şi să admire alături de noi o serie de modele unice”, a spus Radu Gorea, preşedintele Retromobil Club Vaslui.
Timp de două ore, vasluienii au avut ocazia să admire vehiculele retro, cât şi să se fotografieze cu acestea.