EducatieLocal

Aşteaptă rezultatele

evaluare_76423000
Proba scrisă la matematică de la Evaluarea Naţională s-a derulat fără incidente. Prezenţa a fost destul de bună, absentând doar 83 de elevi, iar 3.510 au susţinut lucrarea.
Elevii care au susţinut proba la matematică de la Evaluarea Naţională spun că subiectele au fost uşoare. Ei au primit corpurile rotunde şi piramida. De asemenea, aceştia au mai avut o problemă cu un dreptunghi cu două triunghiuri în el, au avut de calculat aria şi unghiurile, iar la algebră au avut de rezolvat exerciţii cu funcţii.
“A fost de două ori mai uşor decât a fost la simulare. Dacă ştiai puţin materia, rezolvai tot. Au fost şi părţi care mi s-au părut mai dificile, dar cred că voi lua nota opt. M-am pregătit tot anul pentru acest examen”, a declarat unul dintre primii elevi care a ieşit din examen la Şcoala “Elena Cuza” Vaslui.
Rezultatele Evaluării Naţionale vor fi publicate pe 1 iulie, până la ora 16, urmând ca eventualele contestaţii să poată fi depuse în aceeaşi zi, până la ora 20. Urmează afişarea rezultatelor finale, pe 5 iulie.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button