ActualitateLocal

Șoferii care au trecut prin centrul Vasluiului amendați cu cafea și ceai de polițiști

În această dimineață, 23 decembrie 2021, pe strada Ștefan cel Mare, din municipiul Vaslui, polițiștii rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Vaslui au desfășurat o activitate preventiv-informativă în scopul reducerii accidentelor rutiere.  

În această dimineață, rolul polițiștilor nu a fost acela de a sancționa conducătorii auto, ci de a preveni producerea de accidente rutiere, iar pentru a veni în sprijinul conducătorilor auto, acestora le-au fost oferite cafea și ceai, fiindu-le transmise mai multe recomandări utile pentru o călătorie în siguranță. De asemenea, conducătorilor auto li s-a adus la cunoștință faptul că, simptomele oboselii duc la scăderea timpului de reacție și a vederii.

         Cu ocazia acestor activități, polițiștii recomandă șoferilor:

         Odihniți-vă bine înainte de a porni la drum.

         Adaptați permanent viteza de rulare la condițiile de drum și trafic.

         Dotați-vă autovehiculul cu anvelope pentru sezonul rece. Verificați farurile, nivelul uleiului, combustibilul, antigelul, lichidul de parbriz și instalația de încălzire!

         Informați-vă asupra condițiilor de deplasare pe traseul ales, precum și despre condițiile meteo rutiere prognozate pentru zona tranzitată.

         Evitați acționarea bruscă a mecanismului de direcție și a sistemului de frânare al autovehiculului.

         Pentru a putea opri în condiții de siguranță atunci când autovehiculul care circulă în față frânează brusc, trebuie mărită distanța în mers.

         În condițiile unui trafic aglomerat, păstrați-vă calmul, nu uitați de politețea rutieră și nu blocați intersecțiile. De asemenea, nu vă angajați în depășirea coloanelor de autovehicule.

         Nu consumați alcool și nu conduceți dacă simțiți că sunteți obosiți! Nu folosiți telefonul sau alte dispozitive mobile în timp ce conduceți.

         Și pietonilor polițiștii le recomandă să-și sporească atenția, să evite pe cât posibil folosirea părții carosabile, mai ales după lăsarea întunericului și în condiții de vizibilitate redusă, să se asigure temeinic înaintea traversării drumurilor.   

Polițiștii rutieri sunt permanent la datorie pentru creșterea gradului de  siguranță rutieră pe drumurile publice și pentru prevenirea și combaterea principalelor cauze generatoare de accidente rutiere!

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button