ActualitateLocal

Anchetă la SJU, după ce părinţii unui bebeluş care a decedat acuză medicii de neglijenţă


Direcția de Sănătate Publică Vaslui a declanșat, astăzi, o anchetă la Spitalul Județean de Urgență după ce un bebeluș de opt luni, internat cu febră mare, a murit după patru zile, în urma unei septicemii.
Cercetările în acest caz au fost declanșate după ce mama copilului a acuzat o parte din cadrele medicale ale Secției Pediatrie din Spitalul Județean de Urgență Vaslui că nu și-au făcut meseria.
Femeia susține că atât asistentele cât și medicii i-au tratat fiul cu superficialitate, după ce a fost internat cu febră și dureri de dinți. Deși starea de sănătatea a băiețelului s-a degradat de la o zi la alta, afirmă mama acestuia, cadrele medicale au intrat în alertă abia în a treia zi de la internare, atunci când au decis să-l transfere, în stare gravă, la Spitalul de Copii „Sf. Maria” din Iași unde, după o zi, a murit.
În urma autopisiei, medicii au constatat că bebelușul avea septicemie provocată, se pare, de un pneumococ.
Conducerea SJU Vaslui a anunțat că a declanșat propria anchetă internă, fără a putea oferi, deocamdată, prea multe amănunte. Odată cu transmiterea raportului către DSP, autoritățile sanitare vor sesiza și Colegiul Medicilor în acest caz.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button