Thursday , 29 September 2022, 22:56

Amendă de 8000 lei pentru ascunderea unor pachete de țigări în valoare de 1500 lei

Echipa comună de control din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Albiţa a descoperit, într-un autocar, în bagajele unui cetăţean român, 6000 de ţigarete pe care bărbatul intenționa să le introducă ilegal în România.

În Punctul de Trecere a Frontierei Albiţa – I.T.P.F. Iași s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control necesare trecerii frontierei, pe sensul de intrare în ţară, un cetățean român în vârstă de 19 de ani, pasager al unui autocar, înmatriculat în Republica Moldova.

„În baza profilului de risc, s-a procedat la efectuarea unui control amănunțit asupra mijlocului de transport, în urma căruia echipa comună de control a descoperit, ascunsă şi nedeclarată, în vederea sustragerii de la controlul vamal, în trei geamantane aflate sub scaunele din spatele şoferului autocarului, cantitatea de 6000 de ţigarete (300 de pachete) cu timbru de acciză Republica Moldova”, a declarat Tatiana Radu, ofițer relații publice din cadrul ITPF Iași.

Conform prevederilor legale, a fost luată măsura ridicării produselor accizabile, în valoare totală de 1.500 de lei, persoana fiind sancționată de către Autoritatea Vamală cu amendă contravenţională în valoare de 8.000 de lei.

Despre Actual Vaslui

Vezi şi

„Conduita preventivă salvează vieți” este mesajul transmis de polițiștii vasluieni

În perioada septembrie 2022 – martie 2023, polițiștii rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean …

Amenzi în valoare de peste 1,2 milioane de lei, date de comisarii Gărzii de Mediu de la începutul anului

Reprezentanţii Comisariatului Judeţean Vaslui al Gărzii Naţionale de Mediu au dat amenzi în valoare de …

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *