EducatieLocal

Ajutor pentru achiziţia de calculatoare

computer-euro-200
Guvernul a aprobat modelul bonului valoric de care vor beneficia elevii şi studenţii din învăţământul de stat sau particular acreditat, în vârstă de până la 26 de ani, care provin din familii cu un venit brut lunar de maximum 150 lei pe membru de familie.
“Bonul reprezintă echivalentul în lei a sumei de 200 de euro şi este destinat achiziţiei de calculatoare. Culoarea bonului valoric din acest an va fi verde deschis. Din motive de securitate, în fiecare an, culoarea fundalului şi seria bonului valoric sunt modificate prin Hotărâre de Guvern”, se precizează într-un comunicat de presă al Executivului.
Distribuirea bonurilor pentru achiziţionarea de calculatoare are termen-limită data de 30 iulie, iar achiziţia propriu-zisă se va putea face până la 31 august.
În urma solicitărilor depuse la nivelul judeţului Vaslui, anul acesta sunt 744 de elevi care au fost acceptaţi pe lista celor care vor primi tichete valorice de 200 de euro.
“La nivel de judeţ au fost acceptate toate cererile depuse. Condiţia principală pentru a beneficia de acest program este ca venitul pe fiecare membru de familie să nu depăşească suma de 150 de lei. În calculul veniturilor nu se includ bursele şcolare şi ajutoarele sociale. De asemenea, trebuie făcută şi anchetă socială de către reprezentanţii primăriei“, a declarat Gabriela Plăcintă, inspectorul general al ISJ Vaslui.Judeţul Vaslui rămâne însă pe locul al III-lea la nivel naţional, după Iaşi şi Dolj. Diferenţa este că numărul maxim de solicitări într-o unitate şcolară este de 84 şi a fost înregistrat la Voineşti. Alte şcoli cu multe solicitări sunt Banca (57), Tutova (35), Coroieşti (27), Hoceni (23) şi Soleşti (19).

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button