ActualitateLocal

Activitățile de prevenire ale polițiștilor s-au mutat în rândul preșcolarilor

Polițiștii Inspectoratului de Poliției Județean Vaslui și specialiștii Centrului de Prevenire, Evaluare si Consiliere Antidrog Vaslui, au derulat activități cu caracter educativ-preventiv, la Grădinița cu Program Prelungit nr. 17 Vaslui și la Biblioteca Județeană „Nicolae Milescu Spătarul” din municipiul Vaslui.

În perioada 20-21 iulie 2022, polițiștii Biroului Siguranța Școlară, din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Vaslui, împreună cu specialiștii Agenției Naționale Antidrog – Centrul de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog Vaslui, au desfășurat activități informativ-preventive pentru informarea și conștientizarea tinerilor cu privire la efectele nocive ale consumului de substanțe psihoactive, precum și necesitatea implicării în prevenirea situațiilor în care aceștia pot deveni victime sau autori ale unor infracțiuni.

Activitățile cu caracter preventiv-educative fac parte din campaniile „Dincolo de aparențe” și „Vacanță în siguranță”, derulate la nivel național.

Intâlnirea polițiștilor cu cei 15 preșcolari și cele 5 cadre didactice s-a produs în cadrul atelierului de vară ”Cântec, joc și voie bună” organizat de Grădinița cu Program Prelungit nr. 17 Vaslui.

Cei mici au fost dornici să vadă îndeaproape autospeciala de poliție și s-au putut familiariza cu indicatoarele rutiere și regulile de circulație pe drumurile publice.

Totodată, le-au fost transmise recomandări preventive referitoare la mersul cu bicicleta, cu rolele, precum și la comportamentul pe care trebuie să îl aibă în mijloacele de transport sau la locul de joacă.

Au fost abordate și aspecte referitoare la măsurile preventive pe care preșcolarii trebuie să le urmeze acasă, la grădiniță și pe stradă.

Pe parcursul activității, cei mici au răspuns pozitiv la activitățile prin care au fost simulate diverse situații întâlnite în trafic, învâțând cum să se asigure din ambele părți atunci când traversează strada și semnificația culorilor semaforului, conștientizând totodată și importanța respectării regulilor de circulație. Polițiștii au prezentat pe parcursul întâlnirii și un set de reguli de circulație, pentru prevenirea accidentelor rutiere.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button