ActualitateLocal

Locuință salvată de pompieri la Popeni, comuna Zorleni

Detașamentul de pompieri Bârlad a intervenit cu două autospeciale de stingere cu apă și echipaje specializate pentru limitarea și lichidarea unui incendiu izbucnit la o locuință din localitatea Popeni, comuna Zorleni.

La sosirea echipajelor de intervenție, incendiul se manifesta violent la o locuință și exista pericolul de propagare la o casă aflată la aproximativ doi metri de focar. Echipajele de pompieri au acționat pe două sectoare de intervenție, primul pentru limitarea și lichidarea incendiului, iar cel de-al doilea sector, pentru protecția locuinței învecinate.

Proprietarul locuinței cuprinse a fost găsit agitat în afata casei. Proprietara locuinței aflate în pericol a suferit un atac de panică, aceasta primind primul ajutor medical.

Au ars aproximativ 50 metri pătrați acoperiș din țiglă pe astereală din lemn, două uși, patru ferestre, piese de mobilier, circa 30 metri pătrați planșeu din lemn, un televizor, diverse produse textile și documente.

S-au degradat aproximativ 50 metri pătrați acoperiș, 20 metri pătrați planșeu, un frigider, o mașină de gătit, diverse piese de mobilier și textile.

A fost salvată locuința aflată în pericol. Valoarea estimată a bunurilor distruse și degradate este de aproximativ 20.000 lei. Valoarea estimată a bunurilor salvate este de circa 250.000 lei.

Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost flacăra. Cercetările sunt efectuate de instituțiile abilitate în acest sens.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button