Polițiștii Biroului de Investigații Criminale din cadrul Poliției Municipiului Vaslui au documentat și probat activitatea infracțională a unui tânăr de 20 de ani, din municipiu, bănuit de comiterea unei infracțiuni de tâlhărie.
Potrivit anchetatorilor, la data de 1 decembrie 2025, în jurul orei 10:40, în timp ce se afla pe strada Dr. Victor Babeș din Vaslui, tânărul ar fi agresat fizic doi localnici, cu vârste de 16 și 19 ani, și i-ar fi deposedat de o sumă de bani.
În urma activităților de cercetare desfășurate, polițiștii au reușit identificarea persoanei bănuite, iar la data de 2 decembrie, după administrarea probatoriului, aceasta a fost reținută pentru 24 de ore.
Astăzi, 3 decembrie 2025, tânărul urmează să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Vaslui, cu propunerea dispunerii unei măsuri preventive.
Cercetările continuă sub coordonarea procurorilor, în vederea stabilirii și probării întregii activități infracționale.
