Președintele Camerei de Comerț și Industrie a României (CCIR), Mihai Daraban, a fost prezent la Topul Firmelor din județul Vaslui, unde a transmis un mesaj ferm mediului de afaceri și autorităților, criticând modul în care sunt prezentate performanțele economiei și lipsa de susținere pentru antreprenori. Alături de el s-au aflat Sergiu Harea, președintele Camerei de Comerț din Republica Moldova, și Ionel Constantin, președintele CCIA Vaslui.
Daraban a subliniat că economia României traversează o perioadă cu rezultate solide, însă imaginea publică este distorsionată de un „alarmism” constant.
„Economia României a înregistrat performanțe. La televizor se vorbește toată ziua despre firme care se închid. Nimeni nu spune câte se deschid, câte depun bilanțul în plus. Parcă aceste informații sunt cenzurate”, a declarat președintele CCIR.
Acesta a prezentat și date care arată o creștere semnificativă a mediului economic:
„Am văzut o creștere a cifrei de afaceri în 2024, de la 490 la 527 de miliarde de euro. Putem spune că am dus-o rău? Nu. O creștere de 37 de miliarde nu este întâmplătoare.”
În fața oamenilor de afaceri din Vaslui, Daraban a criticat lipsa de respect și susținere din partea statului față de mediul privat:
„Suntem bombardați cu vești alarmante. Alarmismul vine și de la guvernați. Noi, ca oameni de afaceri, vrem doar să fim lăsați în pace. Oricât am crește cifra de afaceri, nu vom putea satisface apetitul pentru cheltuieli al statului român.”
Liderul CCIR a reiterat solicitarea, veche din 2019, pentru o reorganizare administrativă a României și a cerut un alt tip de raportare la sectorul privat:
„Avem nevoie de stimulente. De penalități ne-am săturat. Nu putem gândi niște premii pentru performanță, pentru oamenii de afaceri corecți? România a devenit țara Superbet și Maxbet — avem nevoie de alt model de dezvoltare.”

