Polițiștii Secției 4 Poliție Rurală Huși, din cadrul Poliției Municipiului Huși, au reținut un tânăr de 20 de ani din comuna Pădureni, județul Vaslui, bănuit de comiterea infracțiunii de „lovirea sau alte violențe”.
Potrivit anchetei, incidentul a avut loc pe 23 iulie 2025, în satul Davidești, pe fondul unui conflict mai vechi între tânăr și un bărbat de 27 de ani din aceeași localitate. Agresorul l-ar fi lovit pe acesta cu pumnii și picioarele, provocându-i leziuni care necesită 25–30 de zile de îngrijiri medicale.
După faptă, tânărul a părăsit țara, încercând să se sustragă cercetărilor. În urma administrării probatoriului, polițiștii l-au reținut pe 10 noiembrie 2025, pentru 24 de ore.
Ulterior, la data de 11 noiembrie 2025, acesta a fost prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Huși, care a dispus măsura controlului judiciar pentru 60 de zile.
Cercetările sunt continuate de polițiștii din Huși, sub supravegherea procurorilor, pentru stabilirea întregii activități infracționale a tânărului.

