ActualitateLocal
Bărbat găsit decedat într-un nuc la Perieni!
La Perieni, un bărbat a fost descoperit inconștient, în vârful unui nuc la aproximativ 10 metri înălțime. Acesta nu răspunde când este strigat. A fost trimisă o ambulanță B2-SAJ de la Bârlad și un echipaj de la pompieri. Au fost alertate și autoritățile locale.
„Pacientul a plecat în livadă iar după jumătate de oră, soția văzând că nu mai apare, s-a dus după el. L-a găsit în acea poziție, l-a strigat dar nu a reacționat. Atunci s-a hotărât să sune la 112”, a precizat medicul Dan Ungureanu, purtătorul de cuvânt al SAJ Vaslui.
Echipajul medical a reușit să-l coboare din copac, însă, din păcate, nu s-a putut face nimic, fiind declarat decesul.