În perioada 18 – 21 aprilie 2025, peste 500 de poliţişti din județul Vaslui au fost prezenți la datorie pentru ca minivacanța ocazionată de Sărbătoarea Învierii Domnului să se desfășoare în condiții de siguranță.
Pe parcursul celor 4 zile, polițiștii au fost sesizați de 210 ori, prin apeluri 112, și au intervenit de peste 226 de ori, fiind prinși în flagrant delict 22 de autori de infracțiuni.
În perioada de referință, polițiștii Inspectoratului de Poliție Județean Vaslui au organizat peste 30 de acțiuni punctuale de prevenire și de asigurare a măsurilor de ordine și siguranță publică pe raza județului Vaslui, în contextul minivacanței, în urma cărora au aplicat 663 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 560.504 lei.
Polițiștii rutieri au acționat pe căile de acces spre lăcașurile de cult și zonele de agrement, în punctele cu risc ridicat de accidente și la orele cu trafic intens, pentru combaterea excesului de viteză, prevenirea accidentelor și blocajelor rutiere, dirijarea, fluidizarea și controlul circulației pe principalele căi de comunicație spre și dinspre destinații turistice.
Totodată, pentru abaterile constatate la regimul rutier au fost reținute 76 de permise de conducere, dintre care 46 pentru depășirea vitezei legale și au fost retrase 42 de certificate de înmatriculare. De asemenea, au fost constatate 31 de infracțiuni la regimul rutier.

