Pericol de explozie la Murgeni: pompierii au scos dintr-un incendiu o butelie GPL cuprinsă de flăcări!

Pericol de explozie la Murgeni: pompierii au scos dintr-un incendiu o butelie GPL cuprinsă de flăcări!

Detașamentul de pompieri Bârlad și Punctul de Lucru Murgeni au intervenit cu două autospeciale de stingere cu apă și echipaje specializate, pentru limitarea și lichidarea unui incendiu izbucnit într-o locuință din localitatea Schineni, orașul Murgeni.

La intervenție a participat și un echipaj care încadra o ambulanță tip B aparținând Serviciului de Ambulanță Județean Vaslui.

La sosirea echipajelor de intervenție, incendiul se manifesta violent în bucătăria casei și la nivelul acoperișului, existând pericol de propagare la nivelul întregii locuințe, iar o butelie încărcată cu GPL era cuprinsă de flăcări. Pompierii au fost informați că există posibilitatea ca o persoană în vârstă să fi fost surprinsă în incendiu, însă femeia a fost găsită în afara locuinței, aceasta având arsuri de gradul I la nivelul mâinilor, feței și capului.

„Victima a fost preluată, evaluată și predată echipajului de pe ambulanța SAJ Vaslui. Pompierii au continuat operațiunile de stingere, incendiul fiind lichidat în limitele găsite. Din locuința cu o suprafață de circa 80 de metri pătrați au ars aproximativ 30 de metri pătrați, de asemenea, flăcările distrugând 50 de metri pătrați din suprafața acoperișului”, a precizat Marius Stanciu, purtătorul de cuvânt al ISU Vaslui.

Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost jarul căzut dintr-o sobă.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *