SC Viacons Rutier Huși confirmă statutul de companie de referință în domeniul construcțiilor de infrastructură rutieră, după ce a obținut două distincții importante la cea de-a 33-a ediție a Topului Județean al Firmelor, organizat de Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Vaslui.
Compania a fost recompensată cu Locul I la categoria Construcții Drumuri și Autostrăzi – Întreprinderi Mari, dar și cu Placheta de Excelență, distincții care răsplătesc performanța, consecvența și profesionalismul unei echipe implicate de ani buni în dezvoltarea infrastructurii rutiere din Moldova.
Managerul Adina Ciomaga a felicitat întreaga echipă Viacons Rutier pentru rezultatele obținute, apreciind că premiile reprezintă recunoașterea efortului colectiv și a seriozității cu care compania își desfășoară activitatea.
„Aceste rezultate reprezintă cununa muncii, seriozității și dedicării colective”, a transmis Adina Ciomaga, exprimându-și totodată încrederea că, prin aceeași implicare și profesionalism, compania va putea atinge obiective și mai ambițioase în anii următori.
În mesajul transmis cu acest prilej, reprezentanta companiei a atras atenția și asupra provocărilor cu care se confruntă mediul de afaceri, de la accesul dificil la finanțare și birocrație până la deficitul de forță de muncă.
Printre soluțiile considerate esențiale pentru dezvoltarea sectorului construcțiilor se numără adoptarea unor inițiative guvernamentale eficiente, plata la timp a facturilor către firmele de profil, valorificarea finanțărilor europene și consolidarea parteneriatelor public-private.
Totodată, Viacons Rutier a transmis mulțumiri Camerei de Comerț, Industrie și Agricultură Vaslui pentru sprijinul constant și pentru rolul activ în promovarea intereselor companiilor din județ.
Cele două distincții confirmă parcursul unei companii care contribuie la dezvoltarea infrastructurii rutiere și la consolidarea mediului economic din județul Vaslui și din întreaga regiune a Moldovei.
