Un accident rutier grav s-a produs marți, 3 noiembrie, în jurul orei 11:30, pe DN 15D, în localitatea Cănțălărești, comuna Ștefan cel Mare, județul Vaslui.
La fața locului a intervenit un echipaj de terapie intensivă mobilă din cadrul Detașamentului de Pompieri Vaslui. Salvatorii au găsit un bărbat în vârstă de aproximativ 65 de ani, aflat în stop cardiorespirator.
Echipajul medical a început imediat manevrele de resuscitare, însă, în ciuda eforturilor depuse, victima nu a răspuns intervenției, fiind declarat decesul acesteia.
Cauzele și împrejurările producerii accidentului sunt în curs de cercetare, urmând să fie stabilite de către organele abilitate.



