Un incendiu a izbucnit în noaptea de luni spre marți, 20 octombrie, în jurul orei 02:40, la demisolul unei construcții din municipiul Vaslui, în zona Liceului cu Program Sportiv (LPS).
Alarma a fost dată printr-un apel la numărul unic de urgență 112, apelantul anunțând izbucnirea unui incendiu la un sistem de panouri fotovoltaice.
La fața locului au fost trimise două autospeciale de stingere din cadrul Detașamentului de Pompieri Vaslui, încadrate cu opt militari. La sosirea echipajelor, incendiul se manifesta cu degajări mari de fum, existând pericolul ca flăcările să se propage la locuințele din apropiere.
Din fericire, nu au fost surprinse persoane în interiorul construcției. Pompierii au reușit să localizeze incendiul și să împiedice extinderea acestuia, protejând inclusiv sistemul de panouri fotovoltaice, care nu a fost afectat.
În urma incendiului au ars o cafetieră, un televizor, un aparat de aer condiționat și sistemul de supraveghere video.
Potrivit pompierilor, cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost un scurtcircuit electric produs la un aparat electrocasnic.


