Un cetățean român, în vârstă de 42 de ani, a fost depistat de polițiștii de frontieră din Punctul de Trecere a Frontierei Albița în timp ce conducea un ansamblu rutier, deși avea dreptul de a conduce suspendat.
Incidentul s-a petrecut în seara zilei de 14 octombrie, în jurul orei 23:40, când bărbatul s-a prezentat la controlul de frontieră pentru a ieși din România. Acesta conducea un camion cu remorcă, ambele vehicule fiind înmatriculate în județul Ilfov.
În urma verificărilor specifice, polițiștii de frontieră au constatat că șoferul avea dreptul de a conduce vehicule suspendat, ca urmare a unor încălcări ale legislației rutiere.
În cauză, polițiștii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul având dreptul de a conduce suspendat. La finalizarea acestora, vor fi dispuse măsurile legale care se impun.
