Festivalul Umorului „Constantin Tănase” s-a încheiat cu o seară dedicată comediei, în care Teatrul de Revistă „Toma Caragiu” din Ploiești a prezentat spectacolul „Birlic”. Reprezentația de pe scena Centrului Cultural Județean Vaslui a stârnit hohote de râs și a fost răsplătită, la final, cu aplauze îndelungate.
Deși prezența în distribuție a unor soliști cunoscuți, precum George Capanu și vasluianul Romeo Zaharia, putea crea așteptarea unui spectacol muzical, publicul a avut parte de o reprezentație în care umorul și situațiile comice au fost în prim-plan.
„Birlic” urmărește povestea lui Costache Perjoiu, un mic funcționar și burghez din Fălticeni, trimis la București de șeful său pentru a salva o afacere aflată în dificultate. Ajuns în Capitală, personajul este prins într-un vârtej de intrigi urbane, corupție și materialism, într-o succesiune de întâmplări care construiesc comicul spectacolului.








Ciprian-Ionuț Trifan: „A fost o ediție superbă!”
La finalul reprezentației, președintele Consiliului Județean Vaslui, Ciprian-Ionuț Trifan, le-a mulțumit spectatorilor pentru participare și pentru susținerea acordată evenimentului.
„A fost o ediție superbă, pe care ați făcut-o dumneavoastră și vă mulțumim. Festivalul nu a mai avut de mult timp spectacole sold out și ceea ce am văzut la această ediție a fost splendid”, a declarat Ciprian-Ionuț Trifan.
În semn de apreciere pentru fidelitatea față de festival, trei spectatori au fost invitați pe scenă. Aceștia sunt primii trei vasluieni care și-au achiziționat abonamente pentru ediția din acest an și au o legătură specială cu evenimentul, pe care îl urmăresc încă din perioada liceului.
Considerând Festivalul Umorului „Constantin Tănase” un reper important pentru comunitatea vasluiană, cei trei au primit din partea președintelui CJ Vaslui medalia festivalului.
Totodată, Ciprian-Ionuț Trifan i-a felicitat pe toți cei care au contribuit la organizarea celei de-a 29-a ediții, de la echipa care a pregătit programul artistic și evenimentele, până la voluntarii implicați în buna desfășurare a manifestărilor.
Timp de șapte zile, Festivalul Umorului „Constantin Tănase” a adus la Vaslui spectacole de teatru, comedie, reprezentații stradale și întâlniri cu artiști apreciați, încheind o nouă ediție sub semnul râsului și al aplauzelor.








