În evoluția învățământului medical românesc din secolul al XX-lea regăsim la loc de cinste printre fondatori și reprezentanți de seamă mulți medici ridicați din fostul județ istoric al Vasluiului. Ținuturile noastre vasluiene se mândresc cu pleiadă de personalități ce au marcat evoluția științelor medicale, ce au devenit adevărați creatori de școală medicală în toate centrele universitare ale țării. Nume precum Grigore T. Popa, Leon Baliff, Petre Brânzei, Ernest Juvara, Dumitru Bagdasar, Nicolae Hortolomei au înnobilat blazonul acestei zone și au plasat-o în rândul marilor zone generatoare de personalități confirmând și în acest caz vorbele lui Iorga care spunea “oamenii mari se nasc în case mici.
George Zotta poate fi inclus enumerării de mai sus, pasionatul biolog, “scriind” fundamentală pagină în istoria medicinii și sănătății publice din România. Venind din domeniul biologiei și al științelor naturale, profesorul George Zotta, renumit parazitolog avea să pună bazele cercetării și combaterii paludismului(malariei) pe teritoriul țării noastre, avea să fie considerat întemeietorul primei școli de parazitologie de la Facultatea de Medicină din București, dedicându-și întreaga viață cercetării vectorilor biologici ce generau cumplita boală a malariei. Într-una dintre lucrările sale publicate postum(1943), George Zotta arăta că paludismul era o boală gravă, cu o vindecare ce dura mai mulți ani, boală ce cauzase în perioada 1925-1937 infectarea a 270.000 de bolnavi. Zotta e specialistul care atrăgea atenția că măsurile de combatere a paludismului impuneau ca necesitate obligatorie nu doar pregătirea mai multor „medici malariologi” ci mai ales adoptarea și aplicarea unor măsuri contra insectelor transmițătoare, gândindu-se în mod expres la asanări și utilizarea de agenților chimizatori.
Până să ajungă a emite atari teorii, George Zotta trebuia să se nască, să crească sub oblăduirea familiei, să studieze intens în țară și străinătate sub îndrumarea profesorilor călăuzitori pe drumul profesional. Destinul îl arunca în viața pământească în toamna anului 1886, în 20 septembrie bucurându-și părinții cu întâiul țipăt vestitor al venirii sale pe lume. Nu avem nici un fel de informații despre neamul din care se trage, nu-i cunoaștem părinții și nici frații ori surorile de va fi avut. A crescut în suburbia Vasluiețului, registrele stării civile cu însemnările sale despre dinamica populației târgului de odinioară confirmând existența acestui cartier ce ar avea corespondent “varianta” zilelor noastre. Șir de case modeste din chirpici, aliniate pe șesul Vasluiețului, întregind peisajul urban alături de multe alte mici gospodării răsfirate pe strada Magaziei, strada Hussy, ulița Cumbați, strada Meridianul Vechi, ulița Mare, etc. Remarcabil este faptul că târgușorul nostru aflat în plin proces de modernizare instituțională și edilitară, avea câteva școli private și de stat, Școala de fete a Elenei Șubin înființată în 1857, Școala de băieți nr. 2(1887), Școala primară de fete nr. 2(1889), Școala profesională de fete(1889), gimnaziul Mihail Kogălniceanu(1890). Avea Vasluiul de altădată stație de poștă cu trei clădiri pentru cazarea călătorilor din poștalioane încă din vremea lui Al. I. Cuza, clădirea Trubunalului Județean se ridica semeață în centrul urbei de prin 1887, închisoarea ființa din 1874. În anul nașterii lui George Zotta era dată în folosință calea ferată ce făcea legătura cu Bârladul și sudul Moldovei. În vremea copilăriei lui Zotta târgușorul nostru avea moară, fierărie, mai multe olării, avea brutărie, cărămidărie, lumânărie de seu, săpunărie. Orașul se dezvoltă lent dar constant astfel încât la începutul secolului următor își făceau apariția mici unități industriale cu grad redus de mecanizare, materia primă din agricultură și zootehnie fiind prelucrate în cele șase mori cu abur, în fabrica de ulei, de rachiu, în moderna tăbăcărie. Interesant e faptul că urbea noastră avea chiar și fabrică de apă gazoasă! Așadar Vasluiul era bine aspectat pe harta economică a țării aflată și ea în în proces de modernizare.
George Zotta se face de vârsta școlarității în 1893, trimis va fi la Școala primară de băieți nr. 1, instituție de învățământ fondată cu aproape jumătate de secol înaintea descinderii sale aici. Nu pot să vă descriu traseul zilnic al micului școlar, dar pot afirma cu certitudine că trebuia să ajungă pe Ulița Școlii, actuala stradă Kogălniceanu, unde lângă Primăria de atunci se afla și cea mai veche școală primară. Dacă ar fi să-i stabilim locul printre clădirile de azi, Școala primară de băieți nr. 1, asemănătoare unui conac boieresc s-ar afla flancată din față de Tribunalul Județean și supravegheată din spate de Inspectoratul de Poliție și Biserica “Adormirea Maicii Domnului”. Din generația lui Zotta au făcut parte 61 de elevi, sălile de studiu aducând spre învățătură alți 113 elevi ai claselor a II-a, a III-a și a IV-a, ceea ce ar putea reflecta interesul ridicat al părinților pentru educarea odraslelor dacă luăm în calcul și existența celorlalte școli. Toate inspectate și evaluate periodic de către inspectorul școlar Erbiceanu, grăitoare fiind procesele verbale încheiate la fiecare vizită neanunțată! Astfel, în aprilie 1894, între orele 2 și 4 pm. inspectorul Erbiceanu hotărăște “să inspecteze clasa bobocilor de-a-ntâia” de la școala primară de băieți nr. 1, găsindu-l la post pe învățătorul Lazăr Grecu, apreciind metoda lui didactică și recomandând acestuia “a face comparații între partea morală a unei fabule și fapte religioase ce copiii învață”, considerând că metoda comparație “este un mijloc prin care copiii ar putea înțelege scopul acelor fabule sau istorioare”. Aceeași școală dar alt an(14 martie 1985), alt inspector(Vasiliu) aruncându-și abil ancora inspecțiunii pe terenul clasei a II-a, notând că “domnișoara Elena Zahariescu a chestionat la limba română, geografie, aritmetică și exerciții de intuițiune” și că “din chestiunile propuse și din răspunsurile date de școlari” constatase că “d-ra institutoare își îndeplinește datoria, căci elevii au răspuns mulțumitor”. Ce reiese din aceste obiective observații ale reprezentanților Inspectoratul școlar? Un colectiv didactic bine pregătit, elevi silitori și conștiincioși! În mulțimea uneia din cele două clase va fi fost deosebit de bun la învățătură elevul George Zotta, dar din păcate nu avem cunoștință despre priceperea învățăcelului nostru la materiile specifice, registrele școlare s-au pierdut sub ploaia de bombe prăvălite din înaltul cerului în toamna lui 1940, praf și pulbere devenind zidurile școlii dimpreună cu arhivele ei de 100 de ani.
Pentru cursurile claselor gimnaziale am putea spune că traversează strada, căci va fi elev al noului “gimnasiu realu Cogălniceanu”. Cu patru clase, un laborator de fizico-chimice, o cameră muzeu, sală de desen, un amfiteatru, clădirea școlii era modernă, luminoasă, spațioasă, îngăduind școlirea a peste 120 de elevi distribuiți în cele patru clase de gimnaziu. Cu profesori predând matematică(N. Gâdei, I. Ghețeanu), română(T. Ionescu, S. Popesc), istorie(N. Ibrăileanu), geografie(N. Motaș), germană, franceză(V. Dimitriu), științe(fizice chimice și naturale), punându-se accent pe riguroasa programă școlară instituită de Spiru Haret, nu e de mirare că cei plecau spre licee din Iași și București treceau cu ușurință examenele, obținând note ce îi situau(spre mândria lor și a cadrelor didactice) în poziții onorante în clasamentul admișilor. Se pare că Zotta absolvă clasele gimnaziale în 1901, cel puțin așa afirmă câteva surse biografice, dar absența numelui său din lista absolvenților “de la înființarea școalei până în 1931”(difuzată în Anuarul liceului “M. Kogălniceanul” pe anul 1930-1931) infirmă această informație. Sunt tentată să cred că-și va fi dat examenele de absolvire în regim privat terminând gimnaziul la fără frecvență, căci se prea poate ca în această etapă a vieții sale să rămână orfan de tată. O altă discrepanță apare în ceea ce privește anul absolvirii Liceului Internat din Iași, cu o întârziere de-un an față de parcursul firesc al anilor de studiu, căci de-ar fi finalizat cu diplomă de absolvire gimnaziul în 1901 și ar fi devenit licean în toamna aceluiași an, ar fi trebuit să părăsească liceul în 1905. Arhiva digitală a prestigiosului liceu numit mai târziu “C. Negruzzi” ni-l menționează pe Zotta șef de promoție în 1906 ori asta nu poate să însemne decât amânarea studiilor liceale(din cauza unor greutăți familiale), exclusă fiind repetenția. Din această perspectivă se conturează posibilitatea să fi muncit pentru a sprijini financiar familia rămasă fără cel ce asigura veniturile curente, aproape logic devine faptul că s-a nevoit a aduna bani care să-i permită a-și plăti viitoarele taxe școlare.
Cert e faptul că adolescentul Zotta fi-va licean al uneia dintre cele două secții(clasică, reală) în primul deceniu de existență al Liceului Internat din Iași, instituție de învățământ în care se crease imediat o atmosferă de ordine, de studiu și de intelectualitate. De prisos a aminti că selecția elevilor era foarte riguroasă, corpul profesoral era unul de excepție sau că dotările materiale asigurând calitatea procesului de învățământ erau cu mult peste ceea ce se putea găsi în alte licee din Moldova. Laboratoarele de chimie și fizică erau considerate la acea vreme cele mai moderne căci erau amenajate după standarde universitare astfel încât elevii să facă experimente practice nu doar teoretice. Catedra de științe naturale(botanică, biologie) era strâns conectată cu Facultatea de Științe Naturale din Iași, profesorii acestor discipline punând accent uriaș pe studiul microscopic și pe lucrări practice de laborator, un detaliu deloc de neglijat care poate explica de ce mulți absolvenți din generația lui Zotta(și nu numai) au ales cariere de elită în medicină, bacteriologie. Aruncând o privire în “Monografia Liceului C. Negruzzi” deslușim după atentă lecturare că posibili profesori ai vasluianului nostru vor fi fost Calistrat Hogaș(limba română), celebrul critic și istoric literar Eugen Lovinescu(latină), Th. Neculau(istorie), Gh. Lascăr(matematică), D. Hurmuzescu(fizică), personalități remarcabile ale culturii și științei românești, mânate în actul predării nu doar de pasiune și dăruire ci mai ales de înțelegerea menirii lor de dascăli și modelatori de tinere caractere. Dealtfel dezideratul instituției școlare reflectând din plin năzuințele vrednicilor profesori era de a călăuzi tinerele generații pe drumul cunoașterii, al excelenței și al valorilor morale fundamentale. Dorința supremă ”de a crea oameni întregi, cărora să li se formeze și să li se dezvolte toate forțele sufletești (…), de a forma oameni cu mintea sănătoasă și armonic dezvoltată, oameni de caracter și de voință” a fost transpusă în viața școlii, indiferent de realitățile istorice mai pașnice sau mai tulburi.
Cu diploma de onoare obținută la examenul de bacalaureat, George Zotta pleca spre universitatea din București hotărât a parcurge cursurile Facultății de drept. Nu se poate adapta mediului zbuciumat al capitalei drept care se înapoiază la Iași după câteva a luni unde începe studiul la secția de Științe naturale de la Facultatea de Științe. A avut privilegiul a avea profesori pe Ion Simionescu, Paul Bujor, Petre Bogdan, Ioan Borcea, Alexandru Popovici, Leon Cosmovici. S-a dovedit curând a fi un pasionat al problemelor de biologie, îndrăgostit de natură, având o vie inteligență brodată de o accentuată sete de cunoaștere. Au ieșit curând la iveală calități specifice unui om ce are înclinații spre cercetare științifică, încă din perioada studenției fiind un obișnuit al laboratorului profesorului Paul Bujor, analizând probele biologice recoltate din zonele ce le-a ales ca areal de cercetare. Era adesea văzut de localnici pe Dealul Repedea de lângă Iași sau prin bălțile de la Cristești, sat în comuna Holboca. De aici va fi adus în laboratorul facultății exemplare adulte de ploșniță de tei, studiindu-le nu comportamentul social în colonie ci descoperind că micile gângănii sunt infectate cu un parazit remarcabil, o formă de viață unicelulară tip flagel. Lucrarea sa de licență cu titlul “Sur un Flagelle du type Herpetomonas chez Pyrrhocoris apterus” susținută în 1911 avea să reprezinte un pas important în înțelegerea modului în care acest parazit microscopic se dezvolta și interacționa cu gazda sa. Zotta descria parazitul ce trăia în tubul digestiv al insectei, plutind liber în hrana ingerată de gazdă, absorbind nutrienții direct prin membrana celulară, descoperea și demonstra că parazitul nu-și ucidea gazda, nu îi producea leziuni sau boli, nu-i afecta critic viața. Concluziona că în colonii prevalența infectării poate atinge procentul de 100% printre adulți, existând însă o coabitare armonioasă! Publica parte din cercetările sale în “Analele științifice ale Universității din Iași”.
Ceea ce părea în 1911 a fi doar descrierea unui forme nesemnificative de viață microscopică în corpul unei gângănii ce cu toții o știm sub numele de “vaca Domnului”, devenea piesă de bază în genetică, evoluționism și chiar în medicină. Specia descoperită de Zotta avea să fie recunoscută de comunitatea științifică medicală ca “organism model de referință”, parazitul lui Zotta fiind ușor de crescut în culturi de laborator, fiind folosit ca înlocuitor sigur al formelor agresive în cercetările de laborator. Altfel spus organismul acesta unicelular inofensiv pentru om, animale, insecte, devenea reper în practica cercetării reprezintând “harta de control” care îi ajută pe cercetătorii moderni ai zilelor noastre să dezvolte strategii și tratamente importante împotriva bolilor tropicale. Iată cum munca de pionierat a unui pasionat biolog vasluian dintr-un laborator din Iași la începutul secolului XX a ajuns să servească astăzi drept stâlp de susținere pentru unele dintre cele mai avansate cercetări genetice și biomedicale ale secolului XXI.
Terminarea studiilor universitare și obținerea licenței echivala cu obținerea unei catedre didactice în învățământul de masă, așa încât tânărul Zotta este numit profesor de științe naturale la Seminarul “Veniamin Costache”, Liceul Național din Iași, precum și la gimnaziul din Huși. Pentru scurtă vreme, căci în 1912 revine în mediul universitar ca șef de lucrări practice la laboratorul de Morfologie animală a catedrei de Zoologie animală a Facultății de Științe din București. Se dedică muncii cu studenții, nu neglijează perfecționarea profesională, anul 1913 aflându-l într-un stagiu de perfecționare la Stațiunea zoologică de la Napoli(Italia), în 1914 fiind într-o călătorie de studii în Germania. Însă războiul îl întoarnă în țară. Perioada primului război mondial a însemnat pentru universitatea bucureșteană ani dificili, ocuparea capitalei la sfârșitul anului 1916 de către trupele puterilor centrale, duce la scindarea corpului profesoral, două treimi luând calea refugiului în Moldova, restul rămânând pe loc pentru asigurarea continuității activității și protejarea patrimoniului.
Evacuarea Bucureștiului îl transformă pe Zotta în refugiat la Iași unde este primit cu căldură și deosebită apreciere a face parte din colectivul de cercetători al Laboratorului de bacteriologie condus de savantul Ioan Cantacuzino. A avut norocul să întâlnească, să cunoască, să lucreze cu elevii și colaboratorii lui Cantacuzino, să facă echipă cu celebri profesori universitari precum Alexandru Slătineanu, Mihai Ciucă, Ion Bălteanu, Dimitrie Combiescu, Constantin Motăș. Făcând parte din nucleul de elită al discipolilor lui Cantacuzino, e firească numirea sa ca șef al serviciului de deparazitare și triaj din gara Iași, nu trebuie să mire faptul că un biolog primea asemenea responsabilitate. Cantacuzino avea medici clinicieni căpătând statutul de medici de război, dar mai avea nevoie de mintea unui parazitolog ce știa care sunt factorii ce duceau la propagarea bolilor contagioase parazitare, căci războiul venea nu doar cu distrugeri materiale și răniți, venea cu epidemia de tifos exantematic. Nu inamicul de pe front era acum cea mai mare amenințare ci epidemia al cărei vector biologic era păduchele coabitând deloc armonios cu gazda sa omul, punându-i sănătatea și viața în pericol. 1916-1918 e perioada dedicată gestionării crizei epidemiologice iar pentru a combate flagelul Zotta va impune măsuri drastice de triaj a miilor de refugiați ce ajungeau în gara din Iași dar și în stațiile adiacente. A avut în subordine personal sanitar, a beneficiat de sprijinul medicilor din Misiunea Militară Franceză, a primit ajutorul armatei noastre, serviciul de pază și ordine fiind asigurat de Regimentul. 13 Infanterie “Ștefan cel Mare” Iași. Cu mână de fier Zotta a dispus instituirea unui sistem militarizat prin care niciun pasager nu putea părăsi peronul fără a trece prin filtrul de deparazitare. Oamenii erau împărțiți în “sănătoși”, “suspecți”, “bolnavi”, fiecare categorie urmând un traseu bine definit în spațiul peronului. Tunderea și spălarea în masă era obligatorie, suspecții cu febră ușoară erau izolați în trenurile sanitare și ținuți sub observație 14 zile, bolnavii cu simptome evidente erau evacuați în spitalele de campanie ridicate la periferia Iașului. A dispus introducerea etuvelor mobile și fixe pentru deparazitare, echipele sanitare acționând aceste utilaje cu aburi ce s-au dovedit absolut spectaculoase în dezinfectarea hainelor soldaților și refugiaților. Prin această disciplină de fier Zotta a blocat răspândirea păduchilor(vectorul tifosului) în restul orașului, efectele măsurilor sale de igienă dar și de triere sanitară a populației refugiate s-au făcut simțite mai ales prin scăderea numărului de decese și îmbolnăviri încă din primăvara lui 1917. Dar până la momentul acela Moldova înregistrase 750000 de cazuri de îmbolnăviri, peste 125000 de decese, murind la datorie numai la Iași 350 de cadre medicale, medici români și personal medical francez. Înțelegem așadar că expunându-se unor riscuri majore de îmbolnăvire, punându-și propria viață în pericol, Zotta reușește încetinirea răspândirii tifosului exantematic în rândul trupelor și a populației civile. Cu resurse extrem de limitate căci epoca nu îi punea la dispoziție vaccinuri sau antibiotice, apelând la măsuri de deparazitare și igienizare în masă, Zotta demonstra că în orice condiții, știința și devotamentul umanitar poate învinge cele mai nemiloase epidemii. Succesele sale remarcabile în lupta cu tifosul exantematic aveau să fie răsplătite prin acordarea ordinului și medaliei de aur “Virtutea militară”, una din cele mai înalte distincții militare de stat acordate celor dovedind acte de bravură și curaj deosebit.
Retragerea trupelor germane înseamnă pentru Zotta reîntoarcerea în București, suplinind catedra de Morfologie animală. În 1920 pleacă la Paris unde activează în cadrul Institutului Pasteur în laboratorul de histologie de la College de France, atras fiind de posibilitatea efectuării unor cercetări hematologice la insecte, concentrându-se pe analiza microscopică a celulelor de hemolimfă, studiind structura, funcțiile imunitare și modul în care acestea reacționează atunci când insectă este purtătoare de paraziți. Aceste cercetări pur științifice de laborator aveau un scop practic uriaș, căci deslușind mecanismul intern prin care parazitul intern conviețuiește sau distruge celulele insectei gazdă, Zotta a putut dezvolta strategii mult mai eficiente de blocare a bolilor la om. Stagiul intens de specializare și de cercetare științifică avansată îi oferă șansa studierii colecțiilor ihtiologice și parazitologice ale Muzeului de istorie Naturală din Paris. Analiza i-a permis lui Zotta să-și formeze o imagine de ansamblu unică, ihtiologia și parazitologia intersectandu-se direct în studiul ecosistemelor acvatice(bălți, mlaștini, delte) și i-a oferit de asemenea baza de taxonomie(clasificarea corectă a speciilor), esențială înainte de a trece la cercetările masive pe teren pe care le-a realizat ulterior în România.Stagiul de la Paris va fi completat de o călătorie de studii în Germania, cu scopul principal de a asimila metodele de vârf în chimioterapie parazitară și hidrobiologie aplicată.
Trecem peste perioada în care este subdirector al Pescăriilor Statului, și-l urmărim fără a insista prea mult în calitatea de organizator și conducător al laboratorului de parazitologie al Institutului Cantacuzino(octombrie 1922). Aici își găsește adevărata vocație de cercetător biolog, aici își reia cercetările întrerupte asupra Leptomonas pyrrhocoris, cercetările din perioada studenției ieșene, sporadic continuate și în laboratoarele pariziene. Observațiile sale asupra comportării acestor flagelate în diferite medii de cultură au stat la baza elaborării lucrării sale de doctorat cu titlul “Observations sur la biologie du Leptomonas pyrrhocoris dans divers milieux de culture” pe care a susținut-o la Iași, președintele comisiei fiind Paul Bujor. După susținerea doctoratului e numit conferențiar de Piscicultură la Academia de Științe Agricole, în 1925 e profesor titular la Universitatea din București, Facultatea de Medicină unde i se încredințează catedra de Zoologie medicală și parazitologie.. O altă importanță etapă a vieții sale profesionale căci aici organizează atât învățământul Zoologie și parazitologiei medicale cât și un laborator de parazitologiei foarte bine echipat, înzestrat cu aparatură performantă de ultimă generație.
În 1926 i se încredințează sarcina de consilier tehnic pentru paludism, preluând trei ani mai târziu conducerea Secției de Malariologie din cadrul Ministerului sănătății și asistenței sociale. Paludismul, malaria afecta populația a numeroase sate aflate în zone mlăștinoase, inundabile sau de-a lungul luncilor marilor râuri. Paludismul nu era o boală contagioasă, dar pentru a se răspândi avea nevoie de un intermediar. Parazitul era specific omului sau animalelor, dar pentru a se reproduce avea nevoie de femela de țânțar care devenea astfel rezervorul și transmițătorul parazitului plasmodium care făcea ravagii în corpul uman. Anul 1929 era anul primei campanii antimalarice din România, campanie desfășurată sub coordonarea profesorului Zotta. Strategie genială va aplica în practică, conștientizând că pentru a opri malaria nu e suficient a trata bolnavii, fără efect rămânând carantinarea satelor endemice. Trebuia acționat împotriva transmițătorului, banalul țânțar trebuia eliminat fie prin măsuri chimice, de asanare sau prin control biologic, în acest sens introducând un set de metode tehnice. A pus astfel bazele distrugerii sistematice larvelor și insectelor adulte prin larvicidare chimică cu acetoarsenit de cupru(verde de Paris), pulbere toxică împrăștiată pe suprafața bălților și mlaștinilor, a încurajat secarea bălților mici din apropierea satelor, curățarea malurilor, canalelor de vegetație și corectarea cursurilor de ape leneșe(medii prielnice depunerii ouălor și dezvoltării larvelor), a dispus efectuarea unor experimente de control biologic prin introducerea în ecosisteme a unor pești larvofagi care se hrăneau cu larvele de țânțari din apele stătătoare. Cum combaterea insectelor trebuia dublată de sterilizarea sângelui bolnavilor, a dispus distribuirea profilactică și curativă a chininei în comunitățile rurale afectate. Chinizarea în masă însemna administrare regulată de doze mici de chinină întregii populații dintr-un sat endemic pe parcursul lunilor de vară pentru a bloca transmiterea bolii. În anii ‘930 trimite în zonele afectate centre mobile cu microscoape ce permiteau echipei de specialiști să recolteze rapid picături de sânge de la localnici(pentru frotiuri) și să identifice specia de parazit chiar pe teren! El însuși realizează cartografierea entomologică, identificând și clasificând speciile de anofeli existente pe teritoriul țării noastre, stabilind trei zone de paludism cu o frecvență a cazurilor și malignitate diferite D . Realiza pentru prima dată în lume “o stratificare a paludismului” pe un teritoriu foarte întins, evidențiind zonele hidrografice și climatice cu potențial endemic pe baza structurii pe specii a populației de anofeli vectori ai parazitului.
George Zotta a fost un pasionat biolog în adevărata accepție a cuvântului. Pentru el totul era demn de studiat, era gata oricând să observe ceva, să se documenteze, nu îi lipsea niciodată lupa pe care o purta atârnată de un șnur lung. Zotta a fost un naturalist desăvârșit, se simțea fericit în mijlocul naturii, iubea lucrul în teren. Existența lui profesională s-a împărțit între munca de teren, activitatea de laborator, catedră. A bătut la pas Dobrogea, Moldova, Dalmația, Croația, Muntenegru, Macedonia pentru a cerceta rasele de anofeli din Peninsula Balcanică, a efectuat astfel cercetări sub auspiciile organizației de Igienă de pe lângă Societatea Națiunilor. A lucrat intens în laboratorul universității bucureștene, în laboratorul Institutului Cantacuzino, a fost un admirat cercetător în laboratorul profesorului E. Martini de la “Institut für Schiffs und Tropenhygiene” din Hamburg(1929), a lucrat alături de profesorul Weigl în laboratoarele din Lvov contribuind la prepararea vaccinului antiexantimatic(1933). În 1934 lucra la “Stazione per Lotta antimalarica” de la Roma. Dacă nu era într-unul din aceste laboratoare studiind, analizând, cercetând sau aplecat asupra vreunei unei foi de hârtie așternând concluzii științifice spre a deveni studii, comunicări bune de publicat în reviste de specialitate, atunci Zotta era prezent la conferințele internaționale dedicate malariei dezbătând cu specialiști în domeniu problemele arzătoare ale epocii.
A îmbinat rigoarea minuțioasă a cercetătorului de laborator cu viziunea ecologică a naturalistului pe teren și în felul acesta biologul George Zotta a ridicat parazitologia românească la standardele europene transformând ecuația abstractă a științei într-un scut vital pentru sănătatea publică. De la barajul epidemiologic salvator din gara Iași în 1917, la strategiile vizionare ce au fundamentat eradicarea malariei, până la sacrificiul suprem în căutarea unui vaccin antitifos, acestea sunt cele mai importante realizări ale savantului George Zotta. Ce e ironia sorții! Scăpase neatins de tifos în 1917, salvase mii de refugiați în acel an de cumpănă, dar după 25 de ani avea să cadă victimă aceleași bacterii. În liniștea unui laborator de cercetare din București, lucrând pe culturi vii de Rickettsia Prowazecki, reușea să obțină un ser antiexentematic din plămânii de șoareci, guzgani, iepuri, câini dar nu va trăi să-l experimenteze și să-l perfecționeze căci înbolnăvindu-se de tifos exantematic viața îi va fi curmată în august 1942.
Mihaela Ochianu – Biblioteca Judeţeană “Nicolae Milescu Spătarul” Vaslui
Bibliografie: Paul Zaharia – Vaslui. De la târg la oraș(Editura PIM, Iași, 2014); Paul Zahariuc – Vaslui. Vol. 2. Partea a 2-a: Împroprietărire și învățământ(Editura PIM, Iași, 2014); Nicolae Ionescu – Liceul teoretic “Mihail Kogălniceanu” Vaslui : 1890-2010(Editura PIM, Iași, 2011); Anuarul liceului “M. Kogălniceanu”(1930-1931); colegiulnegruzzi.ro; Traian Necula – Valori spirituale vasluiene : biobibliografii(Muzeul Județean “Ștefan cel Mare” Vaslui, 2001); Mihai Ciobanu, Nicolae Bârlădeană, Valeriu Lupu – De la Spitalul Drăghici la Spitalul Județean de Urgență Vaslui(Editura PIM, Iași, 2010); Mihai Ciobanu, Alexandru Andronic, Petru Necula – Cronica Vasluiului(Editura Publirom, 1999); scribd.com; muzeu.unibuc.ro
