Cetățean din Grenada, depistat la Albița la volan fără drept de a conduce în România

Un cetățean din Grenada este cercetat de polițiștii de frontieră după ce a fost depistat conducând un autoturism, deși documentul prezentat la control nu îi conferea dreptul de a conduce pe drumurile publice din România.

Incidentul a fost înregistrat marți, 22 septembrie, în jurul orei 06:10, în Punctul de Trecere a Frontierei Albița. Bărbatul, în vârstă de 42 de ani, s-a prezentat pentru efectuarea formalităților de ieșire din țară la volanul unui autoturism înmatriculat în Macedonia de Nord.

La control, acesta a prezentat un permis de conducere eliberat de autoritățile din Ghana. În urma verificărilor efectuate de polițiștii de frontieră, s-a stabilit că documentul nu este recunoscut de statul român, iar bărbatul nu deține un permis de conducere internațional care să îi confere dreptul de a conduce un autovehicul pe teritoriul României.

În aceste condiții, polițiștii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere.

La finalizarea cercetărilor urmează să fie dispuse măsurile legale care se impun.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *