Un bărbat din comuna Lipovăț, județul Vaslui, a fost reținut și ulterior arestat preventiv, fiind cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de lovire sau alte violențe.
Polițiștii Secției 1 Poliție Rurală Vaslui au stabilit că, la data de 13 septembrie 2026, în jurul orei 17:30, pe un teren situat în extravilanul localității Corbu, comuna Lipovăț, pe fondul unui conflict spontan, bărbatul ar fi provocat un scandal și ar fi agresat fizic o femeie din aceeași localitate.
Pentru protecția victimei, polițiștii au emis un ordin de protecție provizoriu, valabil timp de cinci zile.
Potrivit certificatului medico-legal, femeia a suferit leziuni care necesită 3-4 zile de îngrijiri medicale pentru vindecare.
La data de 16 septembrie, în urma administrării probatoriului, polițiștii au dispus reținerea bărbatului pentru 24 de ore.
Pe 17 septembrie, acesta a fost prezentat Judecătoriei Vaslui, la propunerea Parchetului de pe lângă Judecătoria Vaslui. Instanța a dispus arestarea preventivă a bărbatului pentru 30 de zile.
Cercetările sunt continuate de polițiști, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Vaslui, în vederea stabilirii și probării întregii activități infracționale a persoanei cercetate.
Bărbatul beneficiază de prezumția de nevinovăție pe tot parcursul procedurilor judiciare.
