Bărbat din Vulturești, arestat preventiv după ce și-ar fi agresat mama

Un bărbat de 29 de ani, din comuna Vulturești, județul Vaslui, a fost reținut de polițiști și ulterior arestat preventiv, fiind cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de violență în familie.

Polițiștii Secției 6 Poliție Rurală Negrești au fost sesizați, la 14 septembrie 2026, cu privire la faptul că bărbatul și-ar fi agresat fizic mama, în vârstă de 49 de ani.

Din cercetările efectuate a rezultat că, în aceeași seară, în jurul orei 22:05, pe fondul consumului de alcool și al unui conflict spontan, bărbatul și-ar fi agresat mama.

În urma agresiunii, femeia a suferit leziuni care, potrivit concluziilor provizorii medico-legale, necesită 7-8 zile de îngrijiri medicale pentru vindecare.

Pentru protecția victimei, polițiștii au emis un ordin de protecție provizoriu, valabil timp de cinci zile.

La 15 septembrie, în baza probatoriului administrat, polițiștii l-au reținut pe bărbat pentru 24 de ore. O zi mai târziu, acesta a fost prezentat Judecătoriei Vaslui, la propunerea Parchetului de pe lângă Judecătoria Vaslui, instanța dispunând arestarea preventivă pentru 30 de zile.

Cercetările sunt continuate de polițiști, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Vaslui, pentru stabilirea și probarea întregii activități infracționale.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *